17.3 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalCarderi condamnaţi la închisoare

Carderi condamnaţi la închisoare

Patru tineri din Drobeta Turnu Severin, arestaţi în septembrie 2009 pentru infracţiuni cu cărţi de credit, au fost condamnaţi la câte trei, respectiv patru ani de închisoare cu executare. Grupul de severineni acţiona pe teritorul Italiei şi României, ocupându-se cu furtul de date electronice, clonarea cardurilor şi retragerea de numerar cu carduri de credit false.

La sfârşitul lunii august 2009, poliţiştii de frontieră mehedinţeni au comunicat că, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinţi, au prins în flagrant, în Timişoara, cinci dintre membrii unui grup infracţional, în timp ce făceau retrageri de numerar folosind carduri clonate. La percheziţia autoturismului cu care se deplasau au fost găsite 54 de carduri clonate, 54.941 de lei, o listă cu codurile PIN şi 20 de grame de canabis.
Gruparea de carderi era monitorizată încă de la începutul anului 2009, când poliţiştii de frontieră mehedinţeni au obţinut o informaţie potrivit căreia Jan Gherghinescu, Viorel Roman, Ionuţ Martinescu, Liviu Trancă şi Eugen Firu, toţi din Drobeta Turnu Severin, se ocupau cu falsificarea cărţilor de credit cu care scoteau diverse sume de bani din conturile titularilor. Grupul acţiona pe teritorul Italiei şi României, mai exact în Italia furau datele cardurilor, le clonau, după care retrăgeau sume mari de bani din bancomate în judeţele Timiş şi Mehedinţi.

Îşi împărţeau sarcinile

Cercetările au arătat că Jan Gherghinescu era coordonatorul grupului, el fiind cel care se ocupa de cazarea carderilor în Italia, în regiunea Livorno, şi de găsirea de bancomate pentru instalarea dispozitivelor de citire a cardurilor. Ionuţ Martinescu intra şi rămânea pe timpul nopţii în supermarketuri sau benzinării, unde plasa dispozitivul pe bancomat, ieşind după aceea fără a lăsa nici o urmă. Când magazinul se deschidea, cei cinci aşteptau în parcare şi primeau pe un laptop informaţiile despre cardurile cumpărătorilor. Datele strânse erau aduse în România, unde Viorel Roman le inscripţiona pe blancuri. Ulterior, cu cardurile false, membrii grupului scoteau numerar de la bancomate aflate în judeţele Mehedinţi şi Timiş.
Liviu Trancă era şoferul grupului infracţional. Când se duceau să scoată bani, acesta verifica dacă sunt urmăriţi şi efectua permanent recunoaşteri în locurile unde se aflau amplasate bancomatele. Grupul infracţional avea şi o gazdă în Timişoara, în persoana lui Eugen Firu, care avea şi sarcina de a stabili locurile cele mai bune de unde se puteau scoate bani în mod ilegal şi fără a fi reperaţi. Bancomatele erau alese cu atenţie, în locuri cât mai puţin expuse aglomeraţiei pietonale şi unde nu exista pază ori supraveghere video. De asemenea, carderii aflau zilele în care erau alimentate bancomatele, pentru a putea scoate cât mai mult numerar.

Au primit câte trei sau patru ani de închisoare

Cercetarea grupărilor de carderi nu a durat mult, pentru că, pe 9 noiembrie 2009, aceştia au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv. Nici judecarea dosarului nu a întârziat prea mult, în februarie, anul acesta, Tribunalul Mehedinţi pronunţându-se.
Jan Gherghinescu a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru punerea în circulaţie a instrumentelor de plată electronică falsificate. Pentru efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos a primit alţi trei ani de închisoare. Instanţa a contopit pedepsele, dispunând ca Gherghinescu să execute pedeapsa cea mai grea, cea de patru ani de închisoare.
Eugen Firu şi Liviu Trancă au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare punerea în circulaţie a instrumentelor de plată electronică falsificate şi la câte un an pentru efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
Viorel Roman a primit patru ani de închisoare pentru punerea în circulaţie a instrumentelor de plată electronică falsificate, trei ani pentru efectuarea de operaţiuni financiare frauduloase, dar şi alţi doi ani pentru distribuirea unui dispozitiv sau program informatic conceput pentru accesul la un sistem informatic fără drept. Roman a fost condamnat, în plus, şi la şase luni de închisoare pentru deţinerea de droguri pentru consum propriu. Instanţa a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, patru ani de închisoare.
Pentru că Martinescu nu a fost găsit, instanţa a dispus disjungerea cauzei în cazul său.
Inculpaţii au făcut apel, care s-a judecat la Curtea de Apel Craiova, instanţa pronunţându-se pe 10 mai. Pedepsele au rămas aceleaşi, cu excepţia lui Gherghinescu, căruia i-a fost scăzută de la patru la trei ani de închisoare.

Recurs la Înalta Curte

Atât procurorii, cât şi cei patru inculpaţi au făcut recurs împotriva hotărârii Curţii de Apel Craiova, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe 21 iunie. Următorul termen a fost stabilit pentru 1 septembrie.

Confiscări

Judecătorii au dispus confiscarea de la Viorel Roman a celor 54 de carduri falsificate, precum şi a autocolantelor pe care erau înscrise condurile PIN, dar şi a drogurilor. De asemenea, a fost confiscată de la inculpaţi suma de 51.941 de lei, obţinută în urma extragerilor din bancomate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

10 COMENTARII