14.8 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDascălii, dezbinaţi de grevă

Dascălii, dezbinaţi de grevă

30% din cadrele didactice din judeţ anunţaseră ieri Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj că vor susţine tezele cu subiect unic, în timp ce 70% răspunseseră negativ. Spre seară, a venit vestea cea mare: greva se suspendă.

 

Greva generală anunţată în urma rezultatului referendumului efectuat la nivel naţional şi la care au participat toţi angajaţii unităţilor şcolare, programată în zilele de 5, 13 şi 21 mai, când elevii de clasa a VII-a şi a VIII-a ar fi trebuit să susţină tezele naţionale, a picat ca un trăsnet. Deşi, din luna octombrie, cadrele didactice şi angajaţii unităţilor şcolare îşi aşteaptă drepturile promise, respectiv majorarea salarială de 33%, specificată în Legea nr. 221, înainte de greva generală stabilită, profesorii doljeni erau însă sceptici în ceea ce priveşte respectarea semnăturii din referendum. Astfel, chiar în ziua premergătoare tezelor naţionale, cadrele didactice doljene nu luaseră o hotărâre în ceea ce priveşte susţinerea examenelor. „Am cerut unităţilor şcolare doljene un răspuns dacă vor sau nu să susţină tezele cu subiect unic, pe care să îl transmitem la minister. Până azi (ieri – n.r.) la prânz, 30% din cadrele didactice au anunţat că vor susţine tezele cu subiect unic, în timp ce 70% au răspuns că le vor susţine într-o sesiune specială. Oricum, Ministerul Educaţiei ne va trimite subiectele în cele 70 de centre de comunicare din judeţ, şi acestea vor fi descărcate şi transmise cadrelor didactice. Este posibil însă ca teza să fie susţinută în mai multe şcoli doljene", declara în jurul prânzului Diana Buşoi, inspector general al ISJ Dolj.

Teze unice sau grevă generală…

Mergând în câteva şcoli craiovene, am avut surpriza să constatăm că, deşi în referendum profesorii semnaseră pentru declanşarea grevei generale, când a venit ziua cea mare, mulţi dintre aceştia încercau să se retragă, considerând prioritar interesul elevilor. „Avem experienţa grevelor din anii trecuţi, când doleanţele noastre au rămas neschimbate. Am fost nevoiţi apoi să recuperăm câteva săptămâni materia pierdută. Este păcat ca elevii de clasa a VII-a şi a VIII-a să nu susţină tezele cu subiect unic din cauza noastră. În consecinţă, noi suntem pentru susţinerea tezelor la datele stabilite", a spus Elena Pătru, profesoară de limba română în Şcoala nr. 18 din Craiova. La Colegiul Naţional „Carol I", nu am reuşit să aflăm dacă tezele cu subiect unic vor fi sau nu susţinute. Profesorii se vor prezenta însă la şcoală ca în orice zi obişnuită, iar comitetul de examen va fi pregătit. Decizia finală va fi luată însă în urma discuţiei celor 129 de cadre didactice ale colegiului, care, în majoritate, din cele menţionate de directorul Daniel Barbu, au optat în referendum pentru grevă generală: „Ne-am îndemnat elevii de clasele a VII-a şi a VIII-a să vină pregătiţi pentru susţinerea tezei cu subiect unic. În cazul în care decizia majorităţii cadrelor didactice va fi de amânare a acestor examene, noi ne vom conforma". Nici la Liceul de Artă „Marin Sorescu" nu am găsit o poziţie fermă privind susţinerea tezelor cu subiect unic. Am aflat însă un lucru: elevii vor veni la şcoală, iar profesorii vor lua o decizie în funcţie de „opţiunea majorităţii cadrelor didactice din Dolj". Din cele menţionate de reprezentanţii ISJ, printre puţinii profesori care au răspuns categoric că vor grevă generală şi amână, în consecinţă, tezele cu subiect unic sunt cadrele didactice ale Liceului Teoretic „Tudor Arghezi" din Craiova. Nu trebuie uitat însă un aspect extrem de important: profesorilor aflaţi în grevă generală li se taie ziua de muncă, fiind, în plus, obligaţi să recupereze cu elevii materia pierdută… În lipsa notelor finale ale tezelor cu subiect unic, nu se pot încheia mediile pentru clasele a VII-a şi a VIII-a, iar organizarea unui examen de admitere devine practic imposibilă. Numai elevii nu s-au lăsat speriaţi de acest lucru, declarându-se mulţumiţi de decizia amânării tezelor: „Am auzit că mâine (azi – n.r.) e grevă! Ne bucurăm foarte mult. Cu acest prilej, avem mai mult timp să ne pregătim. Am aflat deja că acestea vor fi reprogramate în perioada 26 mai – 4 iunie, cu câteva săptămâni înainte de vacanţa de vară".

Ultima soluţie

Dacă profesorii se declarau sceptici în ceea ce priveşte boicotarea sau nu a testelor naţionale, sindicaliştii doljeni au fost însă hotărâţi. „Ne-au amânat timp de mai bine de o jumătate de an, ne-au minţit şi ne-au determinat să îi acţionăm în instanţă pentru a ne obţine drepturile. În consecinţă, greva generală este ultima soluţie la care apelăm. Se va desfăşura pe parcursul întregii zile, conform programului de lucru, de la prima oră de curs până la ultima. Profesorii vor sta în cancelariile unităţilor şcolare, iar elevii prezenţi la şcoală vor fi supravegheaţi", susţinea, înainte de a veni decizia de suspendare a grevei, Ion Cepoi, preşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Dolj, afiliat la Federaţia „Spiru Haret".

Grevă suspendată

 

Cadrele didactice nu mai fac grevă astăzi, iar lucrarea scrisă la limba română, din cadrul tezelor unice, a fost reprogramată pentru joi, 7 mai, a precizat ieri ministrul educaţiei, Ecaterina Andronescu. „Restul tezelor unice vor fi date în funcţie de calendarul deja stabilit, respectiv pe 13 şi 21 mai“, a declarat Andronescu.Sindicatele şi reprezentanţii guvernului au convenit să se întâlnească din nou mâine, pentru a discuta termenii în care personalul din învăţământ să renunţe definitiv la greva generală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

14 COMENTARII