14.8 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024

Greva deja-vu

Angajaţii de la Avioane Craiova au ieşit şi ieri în stradă, lungind şirul protestelor la două zile. Mult mai puţini decât în prima zi, greviştii au avut aceeaşi revendicare: directorul general să-şi dea demisia.

Salariaţii fabricii de avioane din Craiova au reluat ieri protestele începute joi, în faţa porţilor unităţii. Sindicaliştii au ieşit în stradă, pe de o parte, pentru a le fi plătite salariile restante de două luni, iar pe de altă parte, pentru a cere demisia directorului general, Anatolie Boldişor, acuzat că ar fi vinovat de situaţia critică a companiei din punct de vedere financiar. Numai că, de data aceasta, abia dacă s-au mai adunat 200 de oameni la protest. Liderul sindical, Victor Peţa, a explicat că unii muncitori au intrat la lucru în fabrică, pentru că trebuie să fie predate o serie de motoare către Ministerul Apărării Naţionale (MApN), în baza noului contract semnat joi, 16 octombrie, la Bucureşti. Oricum, pentru motoarele respective lucrează doar în jur de 50 de angajaţi, iar cei mai mulţi intraseră în fabrică fie la cafele, fie pur şi simplu să stea. „Nu mai pot să stea afară atâtea ore, că nu mai sunt tineri. Nu vedeţi că toţi suntem trecuţi de 50 de ani“, le-a luat apărarea unul dintre colegii lor rămaşi „pe baricade“, în faţa porţii.

 

Principala revendicare: demiterea directorului

 

Dacă în prima zi de grevă angajaţii şi-au cerut în principal plata salariilor şi în secundar demiterea directorului, ieri, manifestaţia s-a axat strict pe schimbarea directorului. Anatolie Boldişor şi-a făcut apariţia în jurul orei 9.30, fiind primit cu huiduieli de protestatari. De data aceasta, directorul s-a oprit şi le-a vorbit oamenilor. El a promis că luni şi marţi vor intra bani în Trezorerie pentru plata salariilor, bani ce vor proveni din contractul semnat joi la MApN. Sindicaliştii nu au mai crezut o iotă din ceea ce a spus directorul, pe motiv că nici măcar nu s-a făcut recepţia motoarelor care trebuie livrate Apărării, deci nici banii nu au cum să intre dacă nu s-a livrat bunul. Între timp, cei aflaţi în grevă au primit vestea că sindicatul de la Romaero s-a solidarizat cu protestul de la Craiova şi îi sprijină pe olteni în acţiunea declanşată încă de joi.

 

Protestele vor continua

 

În jurul prânzului, greviştii s-au retras din nou în întreprindere pentru a mânca, dar au revenit ulterior în faţa clădirii de birouri. Ei au anunţat că nu vor întrerupe protestul până când managerul general nu îşi va da demisia. Directorul Boldişor ar fi al doilea din istoria Avioane Craiova care şi-ar da demisia la presiunea sindicaliştilor, după Nicolae Deneanu – acuzat de chestiuni similare cu cele care sunt reproşate actualului şef.

 

Contracte puţine

 

Şansa relansării companiei craiovene constă numai în privatizare, spun greviştii. Contractul semnat săptămâna aceasta cu MApN nu este suficient. Fabrica se aşteaptă ca MApN să deblocheze cel mai important contract, în valoare de zece milioane de euro, pentru modernizarea a două avioane din dotarea armatei, dar suma pe care MApN ar plăti-o se împarte între Avioane Craiova şi ceilalţi furnizori de componente pentru avioane, după cum a declarat pentru GdS, directorul Anatolie Boldişor. Acesta a menţionat că în ultima perioadă au mai fost negociate contracte cu diverse companii străine care au acceptat şi preţurile, şi condiţiile de la Avioane, dar care au rămas în stand-by din cauza incertitudinii privatizării. „EADS Germania, care produce aeronavele Airbus, a fost de acord să lucreze cu Avioane Craiova. Mai sunt oferte de la Pilatus Elveţia, care face avioanele Turbo Prober, iar noi să facem structura, dar toţi vor să vadă ce se întâmplă cu privatizarea. Până şi partenerii tradiţionali, cum ar fi SABCA, cu care avem contracte în derulare, au fost la Bucureşti să întrebe ce se va întâmpla cu fabrica. Greva aceasta nu dă deloc bine în actuala conjunctură. Luni va fi reluată procedura de privatizare. Să avem puţină răbdare!“, a spus directorul hulit de angajaţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII