A fost de când se ştie un om cu frică şi credinţă în Dumnezeu. Destinul l-a purtat ani de-a rândul prin ţară – Bechet, Craiova, Bucureşti, Braşov, dar, până la urmă, tot în locul în care s-a născut a revenit, în oraşul de pe malul Dunării. „Poate aşa a vrut Dumnezeu, asta a fost voia Sa“, zâmbeşte Costel Tulitu, bărbatul care a plecat de-acasă copil şi s-a întors adult, pregătit să devină „slujitorul comunităţii“. „Credinţă, perseverenţă, biruinţă“ sunt crezurile după care s-a ghidat dintotdeauna, trei principii care i-au devenit slogan. Credinţa a deprins-o de la cei bătrâni, de la părinţii săi, oameni simpli, de la ţară. La Braşov, pe când lucra în cadrul Departamentului Securităţii de Stat, a învăţat pârghiile perseverenţei. „Chiar dacă eram printre munteni, mi-a plăcut mereu să am mintea iute, ca olteanul. N-am făcut niciodată lucrurile de mântuială, gândind că merge şi aşa. Adaptând o zicală cunoscută, cred că «suntem prea săraci ca să ne permitem să lucrăm prost». Dacă ştii să urmăreşti un scop cu inteligenţă şi dacă eşti serios, n-ai cum să nu ieşi biruitor“, declară răspicat Costel Tulitu.
Marea încercare: politica
„Cochetam eu de ceva vreme cu politica, dar nu mă gândisem prea serios să candidez la Primăria Bechetului. Într-o zi, mă aflam acasă şi câţiva oameni din localitate mi-au propus să particip la alegeri“, spune Tulitu. N-a răspuns imediat, dar nici n-a stat mult pe gânduri. „La început, am fost independent, apoi am devenit preşedintele Organizaţiei PD-L Bechet şi acum sunt candidatul partidului. «Dacă asta ţi-e chemarea…», mi-a spus atunci soţia. Eu mă gândesc că sunt multe de făcut: locuri de muncă pentru tineri, modernizarea spitalului, atragerea investiţiilor, decolmatarea canalelor, renaşterea obiceiurilor străvechi. De altfel, am şi organizat de Paşte «Hora satului», iar în 2003, am restaurat din proprie iniţiativă Biserica «Sfântul Gheorghe». De 20 de ani nu s-au schimbat prea multe în Bechet, deşi posibilităţi sunt multiple. Imaginea sa e practic inexistentă. Nu există un centru, nici infrastructură. Mizerie este peste tot. Pe vremea când eram copil, aveam uliţe. Acum se numesc străzi, dar arată aproape la fel. Copiii, tinerii au plecat şi au rămas bătrânii. Unii se plâng că n-au mai mâncat o mâncare caldă de ani buni. Ar fi un lucru decent ca primăria să asigure 50-70 de porţii pe zi pentru cei care nu au nici bani de hrană“, adaugă potenţialul primar.
Primarul e slujitorul, nu patronul comunităţii
Nu-i e teamă că politica îl va mânji: „Am şi experienţă acumulată, am şi ani adunaţi. Dacă voi simţi că sunt în pericol, voi face pasul înapoi. M-am gândit, dacă voi câştiga alegerile şi dacă vreme de doi ani nu voi concretiza nici un proiect important, să mă retrag. Dar voi încerca să aduc zâmbetul pe chipul oamenilor. Şi liniştea. Pentru că şi le-au pierdut: nu mai râd, nu mai au încredere în ei. E o schimbare care trebuie să aibă loc“. Spre deosebire de mulţi dintre semenii săi, crede că primarul trebuie să fie slujitorul comunităţii, nu patronul ei.
E convins că poate reuşi în tot ceea ce-şi propune, pentru că are de partea sa cele mai solide pârghii, cel mai rezistent sprijin: familia. „Copiii şi soţia sunt comoara mea. Dacă lucrurile au ieşit de cele mai multe ori aşa cum mi-am dorit, lor li se datorează, credinţei în Dumnezeu şi părinţilor mei, oameni fără prea multă carte, care m-au învăţat să fiu cinstit şi corect. Lor le datorez biruinţa mea“, pune punctul pe „i“ Costel Tulitu.
