14.4 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalCorupţia din România şi Bulgaria nemulţumeşte tot mai mult UE

Corupţia din România şi Bulgaria nemulţumeşte tot mai mult UE

Comisia Europeană şi membrii Uniunii Europene sunt tot mai nemulţumiţi de eşecul României şi Bulgariei în rezolvarea problemei corupţiei şi în implementarea altor reforme, Sofia ajungând în centrul atenţiei din cauza aparentei incapacităţi de a combate eficient criminalitatea organizată.

UE a dispus de o pârghie eficientă faţă de Bulgaria şi România înaintea aderării acestora la UE, când putea ameninţa cele două ţări cu amânarea aderării, şi în acest fel a contribuit la aplicarea multor reforme politice şi economice, comentează Reuters, preluat de Mediafax.

Acum, cele două state au devenit membre cu drepturi depline ale UE, care nu mai au decât posibilităţi limitate de a determina aplicarea reformelor. Unele dintre măsurile pe care le poate lua UE în cazul în care România şi Bulgaria nu îşi respectă angajamentele sau provoacă alte probleme sunt prevăzute de Tratatele de aderare, altele pot fi aplicate oricărui stat membru.

 

Comisia poate amâna sau reduce fondurile europene dacă beneficiază de o proastă administrare

 

Comisia Europeană poate amâna, reduce sau recupera ajutoarele regionale în cazul în care se dovedeşte că administrarea acestora e afectată de corupţie. România trebuie să primească, până la sfârşitul anului 2013, fonduri europene în valoare de 32 de miliarde de euro, iar Bulgaria, 11 miliarde de euro. În cazul în care Comisia ajunge la concluzia că ajutoarele pentru agricultură sunt alocate necorespunzător, poate suspenda plăţile în baza unei analize de la caz la caz.

Statele membre UE pot refuza recunoaşterea automată şi aplicarea anumitor sentinţe civile şi penale, ca şi mandatele de arestare emise fie în România, fie în Bulgaria dacă aceste ţări nu îndeplinesc anumite obiective în lupta împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate.

Printre domeniile vizate se numără procedurile de insolvenţă, problemele familiale, responsabilitatea parentală, solicitările necontestate sau mandatele europene de arestare.

Comisia urmează să formuleze, la jumătatea anului, recomandări privind eventuala aplicare a unor astfel de sancţiuni.

 

CE poate să blocheze exporturile de produse către restul Uniunii

 

Comisia poate ca, în primii trei ani de la aderare, să blocheze exporturile de produse româneşti şi bulgăreşti către restul UE, în cazul în care cele două ţări nu respectă reglementările europene în domeniul veterinar, al igienei agricole sau al securităţii alimentare. CE poate elabora liste cu firmele de prelucrare a alimentelor care nu pot exporta produse în restul Uniunii.

Comisia poate ca, pe baza unei analize de la caz la caz, să limiteze aplicarea politicilor privind piaţa internă europeană sau cele transfrontaliere într-un anumit sector, dacă România şi Bulgaria nu aplică reglementări europene relevante.

Printre domeniile vizate se numără patru reglementări privind libertatea de circulaţie – pentru persoane, bunuri, servicii şi capital -, precum şi politici comune în sectoarele concurenţei, energiei, transporturilor şi telecomunicaţiilor.

Este puţin probabil ca această clauză să fie activată, deoarece ambele ţări sunt bine integrate, din punct de vedere economic, în UE.

În cazuri extreme, Uniunea Europeană poate suspenda unele drepturi ale unui stat membru, cum este dreptul de vot în organele de luare a deciziilor, dacă acel stat „încalcă grav şi în mod repetat“ reglementările UE privind libertăţile, principiile democratice, drepturile omului şi statul de drept.

Ramona Leşeanu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII