Preoţii profesori de odinioară

Au creat şi au pus bazele învăţământului în Oltenia, au ajutat la formarea şi pregătirea personalităţilor de seamă ale acestei zone a ţării. Sunt preoţii profesori de altădată, figuri marcante.

Şcolile şi dascălii de odinioară

Primele elemente de cult apar în cadrul mănăstirilor. Dovezile arheologice vin să certifice acest lucru. „La Tismana, Bucovăţ sunt scrise cu litere chirilice numele unor elevi“, a precizat Toma Rădulescu. Alte şi alte descoperiri vin să vorbească apoi de mişcarea culturală: manualele copiate, pentru că la acea vreme tiparul nu apăruse, ceasloavele, prezente de altfel şi în povestirile lui Creangă. Cine nu-şi aminteşte de ceaslovul lui Nică pătat de muştele care fuseseră omorâte cu el?! Şi uite aşa, ba după ceaslov, ba după alte manuale, învăţăceii se iniţiau în tainele cititului şi scrisului, fie pe lângă Biserica „Mântuleasa“, „Sfinţii Apostoli“ sau „Sfinţii Arhangheli“, sau Biserica „Obedeanu“, care va fi declarată în 1775 prima şcoală publică în limba română. „Acolo fiinţau şcoala, spitalul şi mănăstirea. Fiind prima şcoală a primit numărul 1, număr care i s-a păstrat şi astăzi“, a completat Toma Rădulescu. De aici încolo, şcolile au început să apară în peisajul oltean la iniţiativa preoţilor diferitelor biserici, dar şi la cea a feţelor mănăstireşti şi a diverselor fundaţii ce fiinţau în preajma locaşurilor de cult la acea vreme. Biserica este cea care va încerca şi emanciparea învăţământului, prin acceptarea fetelor la studiu. Fundaţia Madona Dudu a ajutat la înfiinţarea primei şcoli normale de fete, care îi va purta numele, tot astfel cum se atrag spre taina învăţăturii şi copiii orfani, aceeaşi fundaţie fiind răspunzătoare de crearea Şcolii pentru copii orfani. „Biserica le făcea zestre celor sărmani, le oferea posibilitatea învăţării unei meserii. În perioada interbelică, dar şi înainte se înfiinţează cantine şcolare. Se urmărea atragerea spre învăţământ a celor sărmani, lipsiţi de orice fel de posibilitate materială. Se strângeau alimente şi cereale de la oameni şi li se asigura o masă caldă. Se evita astfel şi abandonul şcolar. Mai mult, de Paşti şi de Crăciun li se dădea îmbrăcăminte. Şi doamnele Craiovei se implicau în astfel de acţiuni, organizând serbări cu tombole, cu obiectele realizate de elevi în timpul orelor de lucru manual“, a precizat Toma Rădulescu.

Personalităţi care aparţin altor vremuri

În aceste condiţii, sărac sau bogat, cu mic cu mare, cei cu dragoste de învăţătură treceau pragul şcolilor. Le deveneau dascăli fie preotul Ceauşeanu Gheorghe, fie Cinciu Dumitru, preot din Leu – Dolj, Cristescu Grigore sau Ghia Gheorghe sau Popescu Breasta Grigore. Sunt figuri importante, care au contribuit la dezvoltarea învăţământului. Sunt numai câteva nume. Li se alătură preotul profesor doctor Ion Popescu Cilieni, care vine să completeze „şirul acelor valori care au răsărit din pământul fertil al unor generaţii ce şi-au adus generosul aport la păstrarea credinţei strămoşeşti şi la îmbogăţirea culturii“. A fost profesor de religie la diferite şcoli din Alba Iulia, Turnu Severin şi Craiova (Şcoala ortodoxă de fete), Liceul „Carol I“, Liceul Comercial „Gheorghe Chiţu“, făcând parte din acele suflete închinate şcolii şi bisericii ca un demn urmaş al celui care a fost Sfântul Ioan Gură de Aur. A fost un desăvârşit dascăl de şcoală, un adevărat frământător de suflete“, ce a rămas în mintea şi inima a numeroşi elevi, este descrierea dascălului pe care o face drd. Toma Rădulescu în lucrarea „Analele Universităţii din Craiova“, seria Teologie. Spusele sale sunt întărite de actele unui fost elev al său, Petre Gigea, care, în perioada în care a fost primar al Craiovei, a reuşit să finalizeze construcţia noului seminar. „De vină“ au fost se pare educaţia căpătată de la distinsul dascăl, Ion Popescu Cilieni, care a încercat tot timpul să facă masele să conştientizeze nevoia învăţăturii bisericeşti şi nu numai. „Filoane de aur ale învăţăturii creştine fără greş să pătrundă în sufletele celor ce sunt dincolo de graniţele Bisericii adevărate ortodoxe. Să le întindem mâinile şi să-i chemăm! Aici e Adevărul, aici e Mântuirea!“, căci fără pic de exagerare preotul profesor doctor Ion Popescu Cilieni, pe tot parcursul scurtei sale vieţi, a fost permanent preocupat de păstrarea şi salvarea vechilor noastre monumente istorice, de educarea tineretului pentru ocrotirea lui. Arăta, ori de câte ori avea ocazia, marile pierderi ale culturii române şi căuta să sensibilizeze opinia publică pentru a stopa acest fenomen. „Pentru ca să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat în trecut este bine ca şcolarii noştri să contribuie la strângerea acestor obiecte şi monede şi să le încredinţeze şcolii pentru a face să ajungă într-un muzeu regional, unde nu se vor mai pierde…“. Galeria dascălilor de seamă e completată şi de profesorul Petre Gârboviceanu, primul organizator al învăţământului normal şi clerical şi al casei bisericeşti, cel care „a consacrat cu mai multă pricepere, cu mai multă stăruinţă şi cu mai multă modestie o viaţă întreagă propăşirii învăţământului. La şcoala normală a Societăţii pentru învăţătura poporului român a îndrumat pe calea muncii şi a datoriei nenumărate generaţii de învăţători, care, la rândul lor, au dus cuvântul luminii şi al cinstei în satele noastre“, a precizat prof. Maria Munteanu-Breasta în „Studii Teologice“. Tot el a construit localul mare şi frumos în care astăzi se află Institutul Teologic Universitar. Mehedinţeanul Petre Gârboviceanu este o figură de seamă care a ajutat la dezvoltarea învăţământului, doar unul dintre cei mulţi care au înţeles nevoia poporului de a evolua, de a ajuta la crearea unui sistem de învăţământ care se cerea.