21.6 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMelineştiul se întoarce la tradiţie de ziua sa

Melineştiul se întoarce la tradiţie de ziua sa

Sute de locuitori din Melineşti, autorităţi locale şi judeţene au participat ieri la prima ediţie a zilei comunei, care a coincis cu Ziua Crucii, cunoscută popular drept data la care începe culesul viilor. Programul manifestărilor speciale ocazionate de ziua comunei a debutat cu vernisajul expoziţiei de fotografie „Satul doljean-ieri şi azi“, expoziţie realizată în mare măsură de specialiştii Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj. Timp de o săptămână, angajaţii instituţiei au fotografiat elementele tradiţionale surprinse în comună şi au expus rezultatele muncii în sala Căminului Cultural din localitate. „Scopul cercetării culturale este acela de a mai recupera ceva din tradiţii“, a declarat ieri primarul Sorin Marian Vasiluţă. Proiectul, care surprinde elementele moderne şi tradiţionale din Melineştiul de azi, nu este însă unul singular în rândul comunelor doljene. Potrivit Ameliei Etegan, directoarea CJCPCT Dolj, prima comună doljeană care a beneficiat de o asemenea expoziţie este Argetoaia. „Am început acest proiect anul trecut cu Argetoaia, pentru că e important să aducem trecutul în prezent şi să-l integrăm. Intenţionăm să derulăm acest proiect în toate comunele cu tradiţii puternice nu numai o dată pe an“, a explicat Amelia Etegan.

Nume sonore la Ziua Melineştiului

După ce s-au delectat cu fotografiile făcute chiar în Melineşti, sătenii au avut parte de un spectacol de zile mari. Grupul vocal de copii al Căminului Cultural a susţinut un miniconcert pe terenul de fotbal al liceului din localitate şi pe aceeaşi scenă, câteva zeci de minute mai târziu şi-au făcut apariţia nume mari de artişti de muzică populară precum Petrică Mîţu Stoian, Niculina Stoican, Neta Soare, dar şi Ansamblul „Maria Tănase“. Edilul-şef din Melineşti a declarat că tradiţia organizării Zilei Comunei va fi continuată şi la anul, când locuitorii din localitate vor fi îmbiaţi cu surprize şi mai mari.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS