Nici in car, nici in caruta, nici in teleguta; cam asta este situatia in care a ajuns familia Boata, din Rast, dupa ce Dunarea a trecut peste ei, lasându-i cu o ruina in curte. Batrâni, nemultumiti si fara nici o speranta, sotii Boata si-au reparat doua camere din locuinta veche, hotarâti sa ramâna vecini cu Dunarea aflata la câtiva metri de casa.
Dupa ce anul trecut Dunarea s-a asezat in vechea matca, reinventând fostele balti, autoritatile s-au trezit din uluiala provocata de inundatii si au inceput sa caute solutii temporare pentru miile de oameni ramasi fara acoperis deasupra capului. Pâna când potopul s-a mai domolit, oamenii Rastului s-au mutat pe magurile dinspre Bailesti, unde sperau sa nu-i mai ajunga urgia. Incet, incet, de la corturile improvizate din folie au trecut la corturile armatei, de acolo la modulele guvernului, iar din module o parte dintre ei s-au mutat in cele 638 de case construite pe alta vatra, mult mai departe de satul care zacea in ape. Incet, incet, cine a putut si-a curatat vechea curte de namol si moloz incropind pentru timpul calduros adapost pentru familie si animale. Frigul i-a alungat din vatra veche in satul nou, unde petrecaretii au probleme pentru ca pe intuneric si cu ceva aburi de alcool la cap nu prea stiu care-i casa lor, din cauza ca toate sunt la fel!
Traiesc intr-o ruina
Amelia Boata a ajuns sefa familiei dupa ce barbatul i-a paralizat si n-a mai putut decât sa-si duca zilele. Dupa ce a iesit la pensie s-a mutat in casa batrâneasca in speranta unui trai mai linistit. Era cât pe ce sa fie asa daca anul trecut Dunarea nu ar fi iesit din matca si nu i-ar fi maturat bruma de avere agonisita. Dupa ce s-au retras apele pâna in fundul curtii, a ramas cu casa intr-o râna si cu namolul pâna la gât. N-a vrut sa plece pe maguri, cum s-au dus toti. Si-a facut un bordei din folie de plastic si s-a mutat cu barbatul acolo. A sperat ca-i va da si ei primaria un lot de pamânt in satul nou, lânga vecinii de pe ulita. Nu s-a intâmplat asa. Când s-a proiectat noul Rast s-a nimerit ca o parte din vatra satului sa cada exact pe hectarul ei de pamânt extravilan pe care il lasasera parintii. Primarul i-a spus ca trebuie sa vânda pamântul pentru ca altfel nu va avea unde sa ridice casele celor ramasi fara acoperis. Cele 20 de milioane propuse de autoritati in schimbul terenului nu i s-au parut indeajuns si n-a fost de acord cu tranzactia. Pâna la urma, n-a mai tinut nimeni cont de parerea ei si satul s-a construit, iar ea a ramas sub folie in vechea curte. „Primarul nu mi-a dat nimic. M-a chemat sa-i vând pamântul si n-am fost de acord la inceput. A venit si prefectul si eu am spus atunci ca daca-mi da si mie o bucata de pamânt din ce era al meu atunci restul il donez primariei si prefectul mi-a spus ca se poate, sa ma duc acasa sa astept. Am asteptat pâna s-a pus frigul si daca am vazut ca nu-mi da nimeni nimic m-am dus la CAR-ul pensionarilor si am luat 24 de milioane de lei cu care am amenajat doua camarute in casa care sta sa cada, ca sa pot si eu ierna. Nici macar saltea nu mi-a dat primarul, ca a zis ca n-am fost de acord sa vând terenul. M-am dus si am dat doua milioane de lei pe saltea ca sa am pe ce dormi. Pentru mine de ce nu este dreptate? N-am fost destul de napastuita? A vrut sa-mi dea teren tocmai spre Ghidici, la dracu’ in praznic, iar altora le-a dat case pe pamântul de la parintii mei. Si primarul a zis ca am dreptate, ca s-a facut o greseala cu mine, dar de atunci nu s-a intâmplat nimic si eu tot aici stau cu barbatul meu“, a povestit Amelia Boata.
Ambitii desarte
Iulian Silisteanu, primarul Rastului, sustine ca familia Boata are casa repartizata, dar crede ca nu vor batrânii sa se mute pentru ca sunt extrem de pretentiosi. „Au avut teren pe locul unde s-a construit noua vatra a Rastului si i-am rugat sa vina la primarie sa-l vânda, asa cum au vândut multi oameni care au avut acolo. Ei nu au vrut. Fiica lor a zis ca vor sa ceara trei miliarde de lei pe hectarul de-l aveau acolo, iar eu nu puteam sa le dau atât, ca nu era terenul in buricul Parisului. Nu le-a convenit amplasamentul pe care l-am dat si nu au vrut sa se mute“, a spus Silisteanu. Ca au cerut multi bani pe terenul lor este una, dar ca autoritatile permit ca doi batrâni sa locuiasca in continuare cu Dunarea in pragul casei este alta problema ce ar trebui urgent rezolvata. Dincolo de orgolii, neintelegeri si ambitii ar trebui sa stea toleranta si intelepciunea celui care reprezinta statul in relatia cu cetatenii satului. Iar in acest caz n-a prea stat!
