12.9 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalPreot slujitor si tata a doi copii la 27 de ani

Preot slujitor si tata a doi copii la 27 de ani

Simtind din copilarie o chemare deosebita catre Biserica, o apropiere aparte de Dumnezeu, Ioan (nume capatat in urma hirotoniei) Mirea a decis sa renunte la pasiunea pentru matematica, pentru a deveni preot. Are 27 de ani, este casatorit cu Valeria, cu care are doi copii extraordinari.


Ioan Mirea este craiovean, absolvent al Seminarului Teologic si al Facultatii de Teologie din Craiova, promotia 2003. Este primul din familia sa care a ales sa se dedice bisericii, slujirii lui Dumnezeu. Initial, isi dorise foarte mult sa urmeze un liceu cu profil real sau silvicultura. „Am crescut intr-o familie de oameni credinciosi. Din copilarie am simtit o chemare deosebita, ceva ce nu se poate descrie in cuvinte, o dorinta aparte catre invatatura crestina, catre Biserica si Dumnezeu. De la 14 ani am inceput sa merg din ce in ce mai des la biserica, la toate slujbele, sa ascult muzica bisericeasca si sa citesc invataturile crestine. Initial, nu am avut un parinte duhovnicesc caruia sa ii impart simtamintele si gândurile mele, insa mai târziu am gasit un model, in persoana parintelui Nichita de la Mânastirea Brâncoveni, din judetul Olt, locul de bastina al bunicilor mei“, a povestit parintele Mirea. Imediat dupa absolvirea facultatii, Ioan Mirea a devenit preot slujitor la Catedrala „Sfântul Dumitru“ din Craiova, marturisind cu sinceritate ca a avut ca atu inclinatia pentru interpretarea muzicii religioase.


„Un prunc maturizeaza foarte mult proaspetii insuratei“


S-a casatorit la numai 24 de ani, dupa o prietenie sincera, de câtiva ani, cu Valeria, o tânara frumoasa, extrem de calma, „asezata, cuminte“. „Ne-am cunoscut in ultimul an de liceu. Eu eram la seminar, iar ea la Liceul Pedagogic din Craiova. Am fost prieteni pâna am terminat facultatea, am avut o relatie deosebita, bazata pe dragoste si sinceritate. Am avut o nunta frumoasa,o atmosfera deosebita, avându-i alaturi de noi pe cei mai dragi noua, familiile si prietenii adevarati. Familia unui preot trebuie sa ofere un model crestin celor din jur, sotia trebuie sa-ti fie alaturi in orice moment, sa isi dedice majoritatea timpului copiilor, dar si rugaciunii si bisericii. Un vechi proverb românesc chiar spune ca femeia casatorita cu un preot este pe jumatate preot, asa cum se spune ca barbatul este oglinda femeii, preotul este oglinda preotesei“, a adaugat preotul slujitor Ioan Mirea.


A oficiat pâna in prezent zeci de casatorii religioase si botezuri, traind „momentul alaturi de fiecare familie, determinând-o sa constientizeze semnificatia actului religios“. Dupa numai un an de la casatorie, Valeria i-a adus pe lume primul lor copil, o fetita superba, pe care au botezat-o Marina, iar de numai doua luni sunt parintii unui baietel pe care il vor boteza, sâmbata, Nichita, dupa numele parintelui duhovnicesc de la Mânastirea Brâncoveni. „Ne-am dorit foarte mult copii. Un prunc ii maturizeaza foarte mult pe proaspetii insuratei, ii face sa constientizeze si sa isi descopere rolul lor in viata, dar si latura aparte, de a fi parinte. Din pacate, multe cupluri amâna momentul in care sa devina parinti, riscând astfel ca dragostea din familie sa se raceasca si cazând cu usurinta in diverse forme de pacat. La spovedanii, ne intâlnim foarte des cu astfel de situatii. Oamenii s-au indepartat de Dumnezeu, bisericile sunt pline, dar din pacate de multi credinciosi de fatada“, a spus parintele.


Mânastirea din satul bunicilor – oaza de liniste pentru parintele Mirea


In putinul timp liber, Ioan Mirea prefera sa citeasca, sa stea cu copiii si sa mearga in pelerinaje la mânastirile de suflet: Brâncoveni si Mânastirea Neamt. Desi slujeste de putin timp, parintele Ioan a reusit sa isi apropie foarte multi tineri, care vin ori de câte ori au nevoie sa ii solicite o povata sau sa se spovedeasca. Pe lânga slujbele religioase zilnice, preotul Mirea are si o emisiune la radioul Mitropoliei, Logos, intitulata „Convorbiri Duhovnicesti“, in care prezinta aspecte din viata oamenilor cu ecou in invatatura bisericii. „Multi oameni traiesc cu sufletul incarcat de pacat, ajungând sa se simta singuri, pustiiti. Altii se bazeaza pe tot felul de asa-zise obiceiuri, gresit intelese. Tot auzim ca este pacat ca mama sa fie alaturi de pruncul ei la Sfântul Botez. Biserica invata ca, incepând cu ziua a opta, pruncul poate fi botezat. Dupa cele 40 de zile din momentul nasterii, mamei i se face o molifta, din acel moment femeia putând merge linistita alaturi de bebelusul ei in biserica la Sfântul Botez“, a mai spus parintele Mirea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU