24.5 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Administraţia Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 20 mai – 17 iunie 2024. Specialiștii anunță temperaturi în creştere, dar şi episoade cu ploi, vijelii, grindină și vânt intens.

„La începutul săptămânii viitoare, vremea va fi caldă în cea mai mare parte a ţîrii, dar în general instabilă. În majoritatea regiunilor, vor fi înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial şi frecvente descărcări electrice.

Local cantitãţile de apă vor fi însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla cu intensificări în sudul Banatului şi la munte, local în Moldova, Bărăgan şi Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 20 şi 27 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 şi 16 grade, mai scăzute în depresiuni”, potrivit ANM.

Săptămâna 20 – 27 mai

Temperatura medie a aerului se va situa în jurul celei specifice pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă în regiunile sud-estice, în timp ce în restul teritoriului regimul pluviometric va fi excedentar mai ales în jumătatea de vest.
Prognoza meteo pe o lună: temperaturi în ușoară creștere, însă vara se lasă așteptată. Cum va fi vremea până pe 10 iunie

Săptămâna 27 mai – 3 iunie

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de mediile multianuale în toată țara. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această perioadă în majoritatea regiunilor.

Săptămâna 3 – 10 iunie

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste normele climatologice ale perioadei la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în majoritatea regiunilor.

Săptămâna 10 – 17 iunie

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele multianuale în regiunile sudice și estice și vor fi apropiate de normele climatologice ale perioadei în rest.
Regimul pluviometric va fi ușor deficitar îndeosebi în sudul și sudestul teritoriului și apropiat de cel specific pentru această perioadă în restul țării.

Citește și: Teatrul Colibri are două spectacole și expoziții la Noaptea Muzeelor în acest weekend

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS