Doi parinti tineri, ale caror sperante au inceput sa moara când baietelul lor s-a imbolnavit. Acum o luna si le-au pierdut pentru totdeauna, inecate in apele care au maturat Rastul.
De o luna locuiesc in tabara Noului Rast. Un cort militar, suficient de mare sa aiba loc putinele lucruri salvate: pat, masa cu doua scaune si frigider. Atât au putut smulge apelor Madalina si Costinel Bujoreanu pentru cei doi copii ai lor – o mâna de lucruri care de un an nici macar nu le mai apartineau.
Sperante nascute din nefericire
Madalina are 24 de ani. S-a nascut in Rast, intr-o familie obisnuita de la tara, cu singura diferenta ca neintelegerile parintilor ei erau mai mari decât ale altora. In cele din urma, acestia s-au despartit. Câtiva ani mai târziu, mama Madalinei s-a recasatorit cu un barbat care, cel putin la inceput, parea tatal ideal pentru un copil sensibil, lipsit de tandretea unei familii fericite.
Fata a crescut, a mers la scoala. Pe la 20 de ani, s-a casatorit cu Costinel Bujoreanu. Lucrurile erau pe fagasul cel bun, isi zicea tânara sotie si mama: aveau apartament in Craiova, in care locuiau cu parintii, isi facusera si o firma, care sa le asigure o viata lipsita de griji. Casa de la Rast ramasese pustie, dar era locul potrivit pentru sfârsitul de saptamâna, spre care alergau toti, tânjind dupa câteva ore de odihna. Mai mult decât orice, se nascuse Edi, baietelul ei si al lui Costinel. Un copil frumos si dragalas, care sa le implineasca viata.
Inceputul cosmarului
Acum vreo trei ani, linistea familiei Bujoreanu a prins sa se destrame: copilul dadea semne stranii de boala. Incepea sa plânga fara motiv, era iritat mereu, facea convulsii. Madalina si Costinel au intrat in panica: Edi abia implinise un an. Fizic, era un copil sanatos, grasut, bine dezvoltat, plin de energie. Problema era in alta parte si nu stiau unde. Au luat medicii la rând. Nici unul nu le-a putut da un diagnostic exact. In cele din urma au ajuns la Bucuresti, la Bagdasar. „Sindrom West“, le-au spus. „O boala foarte rara, care nu are sanse de vindecare. Terapie, tratament s-o amelioreze. Poate intr-o clinica din Germania sa obtineti rezultate mai bune, nu se stie…“
Madalina si Costinel si-au luat copilul acasa. Nu era nimic de facut. Calmante, vitamine, atât. In Craiova, mai exista un singur caz de acest fel, nu aveau de unde lua informatii, relatii. Banii nu le ajungeau sa plece – afacerile, mici, cât sa aiba din ce trai, nu puteau acoperi cheltuielile unei internari in strainatate. Nu le ramânea decât sa astepte, sa munceasca mai mult, sa faca economii.
Carina a intrat in viata lor acum un an si sapte luni – ca un fir de lumina, de speranta. Era al doilea copil al Madalinei. Sanatos, de data aceasta. Si totusi, nici ea, nici Costinel nu au renuntat la singurul tel in viata: de a-l vindeca pe Edi, primul rod al dragostei lor. Aveau nevoie de timp insa.
Alungati de doua ori
„Acum un an a murit mama“, isi continua Madalina povestea amara. „La scurt timp dupa inmormântare, tatal meu vitreg m-a pus sa semnez niste acte – nu le-am citit, aveam incredere in el, zicea ca sunt pentru firma, sa ma ajute. Am aflat dupa: renuntasem la toate drepturile mele de mostenitor – la apartament, la firma. La casa din Rast. Nu mai aveam nimic“.
Ajunsesera pe drumuri: doi parinti cu un copil de nici un an, cu celalalt bolnav, fara un leu in buzunar, fara un pat pe care sa puna capul. Nu le ramânea decât un lucru: sa cerseasca mila.
„L-am implorat pe tata sa ne lase sa stam in Rast pâna reusim sa gasim ceva. In alta parte nu aveam unde sa ne ducem… A acceptat“.
„Am sperat…“
Acum o luna, familia Bujoreanu avea un acoperis deasupra capului. Casa, gradina, mobila. Lucruri dragi, stiute de-o viata. Dar nu ale lor. Plângându-si in tacere durerea, Madalina si Costinel incercau sa suporte toata rusinea, nu pentru ei, ci de dragul copiilor. Intr-o zi, poate, viata va fi mai buna cu ei.
„Apa a luat tot. Abia am reusit sa scoatem un pat pe care sa doarma copiii. Si nici macar nu mai e al nostru… Acum stam in cort. Mâncam ce ne da armata – noi mai putin, sa le oprim copiilor“. Madalina se uita la ei – nestiutoare, Carina se agita pe lânga ea, tragând-o bucuroasa de fusta. Mai incolo, Edi isi face de lucru cu niste jucarii sparte, la fel de nestiutor. „As fi vrut sa putem face mai mult pentru ei. Am sperat…“.
Si tu ai fost copil!
Dezastrul inundatiilor din Dolj a lasat in urma sute de copii, care plâng dupa jucariile, cartile si hainutele lor. Ajuta-ne sa le oprim macar o parte din lacrimi! Gazeta de Sud si Fundatia „Gazeta de Sud“ desfasoara o campanie de strângere de jucarii, carti si hainute, destinate celor care au acum copilaria transformata intr-o mare de lacrimi. Poti contribui si tu, sa le aducem impreuna o raza de bucurie si speranta! Te asteptam la sediul Gazetei de Sud, din strada Câmpia Islaz, nr. 97 A, cu o jucarie, o carte sau o hainuta curata. Darul tau va ajunge, pe 1 Iunie, in mâinile copiilor care sufera in urma inundatiilor!
Iti multumim!
„Si tu ai fost copil!“ – o campanie initiata de Fundatia „Gazeta de Sud“, pentru copiii din localitatile doljene afectate de inundatii.
