13.7 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalPatronul SC ROYAL SERVICE SRL a escrocat Camera de Comert, zeci de persoane juridice si doi batrini

Patronul SC ROYAL SERVICE SRL a escrocat Camera de Comert, zeci de persoane juridice si doi batrini

• Individul a disparut, creditorii au ramas cu ochii in soare, iar batrinii s-au trezit cu locuinta „vinduta“ • Politia nu stie pe cine trebuie sa identifice si sa prinda

Sub o identitate falsa, un escroc a dat zeci de tunuri economice multor societati comerciale din citeva judete ale Olteniei, „dirijind“ toti creditorii catre apartamentul a doi batrini din Craiova, cu ajutorul unui contract de vinzare-cumparare contrafacut. Individul a tras in piept chiar si Camera de Comert si Industrie „Oltenia“, inregistrindu-si societatea la adresa batrinilor, prezentindu-se cu o carte de identitate falsa. Cei doi batrini sint disperati acum pentru ca au aflat chiar de la politie ca apartamentul lor a fost „vindut“ in urma cu aproape trei ani.

Un fals grosolan de „vinzare-cumparare“

Familia Paraschiva si Vetu Stoica locuieste in Craiova in blocul „Femina“ de peste 40 de ani. Cei doi batrini au 74, respectiv 75 de ani. In 1977, ei si-au cumparat locuinta de la fondul locativ de stat. Totul a fost in ordine pina in luna februarie 2001, cind „a venit la noi o persoana necunoscuta si ne-a spus ca vrea sa discute cu cineva de la SC Royal Service SRL. I-am spus ca la adresa noastra nu exista nici o societate“ – a declarat Vetu Stoica. Bizarele vizite au continuat mai multe luni. La usa batrinilor bateau tot felul de indivizi care intrebau de aceeasi societate. Momentul decisiv a fost intr-o zi din iunie acelasi an.

„Atunci a venit un politist, capitanul Ilie de la Serviciul economic. M-a intrebat de acelasi lucru. Ma saturasem! I-am spus politistului ca doar ce iesisem din spital si nu-mi arde de glume proaste. Atunci am aflat de la el ca apartamentul meu a fost vindut in august 1999. L-am trimis la plimbare si am inchis usa, crezind ca-si bate joc de mine“, spune batrinul.

Atunci nu stia ca el si sotia sa sint victimele unei mari escrocherii. Primul document fals a fost un contract de vinzare-cumparare al carui obiect era locuinta batrinilor, situata in str. A. I. Cuza, blocul „Femina“, scara C2, ap.7. Ion si Ileana Stan „au vindut“ lui George-Bogdan Popescu apartamentul respectiv, compus din trei camere. In realitate, acesta are alt numar de camere.

Documentul incriminat figureaza ca fiind autentificat la Biroul Notarial Emil Cernobai, sub nr. 5394/20 august 1999. Analizind respectivul act, fiul notarului craiovean – notar la rindul sau – ne-a spus:

„De la bun inceput pot afirma ca este vorba de un fals grosolan. In primul rind, noi nu redactam asa un contract de vinzare, iar tata nu semneaza <<Emil Cernobai>>, ci <<Cernobai Emil>>. Cine a falsificat acest document n-a stiut acest amanunt. In afara de asta, are multe erori judiciare. La trei camere, suma trebuia sa fie divizibila cu numarul acestora, nu 80 de milioane cit este stipulat in document. Totusi, la suma asta timbrul judiciar trebuia sa fie de 35.000, nu de 1.500 de lei, iar onorariul, de 1.625.000, nu de 125.000 de lei. Tot false sint si stampila, si semnatura. Ca o ultima idee, niciodata nu am ajuns la mai mult de 2.500 de autentificari intr-un an, darmite la 5.394 in luna august“.

Jocul seriilor si numerelor

Al doilea document fals a fost cartea de identitate. Escrocul „George-Bogdan Popescu“ si-a fabricat la calculator o carte de identitate falsa, cu seria DX nr. 068690, in care la domiciliu a trecut adresa apartamentului batrinilor, pe care tocmai il „cumparase“. La Serviciul de Evidenta Informatizata a Persoanei am aflat alte amanunte, astfel incit pe buna dreptate ne intrebam cum de acest escroc a putut sa vinture pe sub nasul fostei conduceri a Camerei de Comert asemenea falsuri. Vinzatorii nu exista. Seriile de buletine de identitate „CK“ pentru Ion Stan si „GE“ pentru Ileana Stan – consemnate in contractul de vinzare-cumparare – nu apartin judetului Dolj.

De asemenea, nu exista nici buletinul cu seria DS nr. 210579 trecut in dreptul numelui cumparatorului G.B. Popescu, cum nu exista nici blocul „A“ in Brazda lui Novac, unde si-a declarat acesta domiciliul. Cartea de identitate este datata 7 aprilie 2000 (aproape un an mai tirziu), iar seria acesteia apartine unei persoane din Bailesti, respectiv Elena Giurca. In mod cert, numele adevarat al individului este cu totul altul pentru ca este greu de crezut ca-si folosea propriul nume intr-o atit de laborioasa sarlatanie.

Instanta Tribunalului a deconspirat escrocheria

Cu cele doua falsuri, escrocul „G.B. Popescu“ a cumparat de la Catalin-Ilie Micu societatea ROYAL SERVICE SRL. Imediat a mutat sediul social al societatii la adresa din blocul „Femina“. Tranzactia a fost inregistrata la Camera de Comert si Industrie Oltenia, in Registrul Comertului sub nr. 826/26 ianuarie 2001, cu o luna inaintea primei vizite suspecte pe care au primit-o sotii Stoica. Din acel moment, individul a trecut la treaba, inselind nenumarate companii si firme cu sume imense de bani. Printre cele care s-au prezentat la masa credala – SC ROYAL SERVICE SRL aflindu-se in prezent in faliment – se afla si Regia Autonoma de Transport Craiova.

Singurul bun din patrimoniul societatii este sediul social, adica apartamentul batrinilor. Asupra acestuia si-a concentrat instanta atentia, numai ca administratorul judiciar Minel Nita, desemnat de Tribunalul Dolj in dosarul 65/F/2001, a constatat eroarea! „In urma verificarilor efectuate, am constatat ca la sediul inregistrat al debitoarei (…), acelasi ca si domiciliul inregistrat al administratorului Popescu Petre (?!) Bogdan, domiciliaza de fapt familia Stoica“ – a consemnat acesta in raport. El a propus instantei sa solicite organelor de ancheta inceperea urmaririi penale impotriva administratorului SC Royal Service SRL sub aspectul savirsirii infractiunilor de fals si uz de fals. In prezent, procesul se afla in impas. Escrocul „G.B. Popescu“ a disparut, lasind totusi o singura urma: o copie xerox a cartii de identitate false, dupa a carei fotografie am incercat sa reconstituim portretul robot al acestuia si pe care-l redam.

Politistii doljeni ne-au rugat sa le punem la dispozitie respectivul portret si copia cartii de identitate – singurele elemente care pot duce la identificarea autorului infractiunilor. Cazul se afla in atentia Parchetului de pe linga Judecatoria Craiova, iar dosarul a fost trimis pentru cercetari Politiei Municipiului Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS