19.4 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăEducatieUniversitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu, la ceas aniversar

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, la ceas aniversar

Zilele Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu se vor desfăşura în perioada 29 mai – 1 iunie 2014. Cu acest prilej, la nivelul universităţii şi facultăţilor va fi organizată o serie de acţiuni în care vor fi angrenaţi profesori şi studenţi, dar şi reprezentanţi ai lumii cultural-ştiinţifice naţionale şi internaţionale. Astfel, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu va organiza Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „Dezvoltare, Guvernanţă şi Cooperare”, ce urmează a se desfăşura pe cinci secţiuni – „Dezvoltare economică I”, „Dezvoltare economică II”, „Dezvoltare tehnologică şi energetică”, „Dezvoltare socială şi comunitară” şi „Guvernanţă, dezvoltare instituţională şi cooperare internaţională”. Deschiderea oficială a Conferinţei va avea loc vineri, 30 mai 2014, începând cu ora 9:00, în Amfiteatrul A 016 al Facultăţii de Inginerie. Printre personalităţile invitate la acest eveniment se numără Claudio Pérez Paladino, ambasadorul Republicii Argentina, Sami Shiba, ambasadorul Republicii Albania, Jean-Marie Miossec (Franţa), Francesco Pastore (Italia), Angelo Davaris (Grecia), Dumitru Miron – Academia de Studii Economice București, Lucian Liviu Albu, Directorul Institutului de Prognoză Economică al Academiei Române, Ion Ghizdeanu, preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză.

Lansări de carte şi concursuri sportive

Cu ocazia manifestărilor cultural – ştiinţifice şi sportive prilejuite de Zilele Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu organizatorii propun, de asemenea, şi expoziţii de carte şi arte vizuale. Astfel, vineri, 30 mai, de la ora 12:30, la sediul Rectoratului vor fi lansate volumele „Rivages d’Europe. Personnalité et avenir d’un continent ouvert”, lucrare a lui Jean-Marie Miossec şi „Elemente istorico-juridice pentru înţelegerea chestiunii insulelor Malvine”, lucrare coordonată de Răzvan Victor Pantelimon.

Tot în cadrul manifestărilor prilejuite de Zilele Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, se va desfăşura cea de-a noua ediţie a Olimpiadei Naţionale a Economiştilor în Formare – Secţiunea Management, găzduită de Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor. Evenimentul este organizat sud egida Asociaţiei Facultăţilor de Economie din România, iar deschiderea festivă va avea loc vineri.

De asemenea, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, vineri, de la ora 17:00, la sediul Facultăţii de Inginerie din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” va fi organizat Simpozionul „Tudor Arghezi”, parte componentă a Festivalului Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi”.

Sâmbătă şi duminică, la Sala Sporturilor, Facultatea Ştiinţe Medicale şi Comportamentale organizează Turneul final al Campionatului Naţional Universitar de Handbal Feminin. Echipele participante sunt cele care reprezintă Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Universitatea din Piteşti, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, Universitatea „Valahia” din Târgovişte şi Universitatea de Vest din Timişoara.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS