Știri de ultima orăBani & AfaceriGuvernul a propus companiei petroliere azere de stat SOCAR să preia combinatul Oltchim

Guvernul a propus companiei petroliere azere de stat SOCAR să preia combinatul Oltchim

Guvernul a propus companiei petroliere azere de stat SOCAR să preia combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea, aflat în insolvenţă de la începutul acestui an, reprezentanţii potenţialului investitor afirmând însă că vor analiza situaţia înainte de a lua o decizie. Potrivit agenţiei Mediafax, subiectul Oltchim a fost abordat într-o discuţie avută de premierul Victor Ponta, aflat în vizită oficială în Azerbaidjan, cu conducerea SOCAR.

Combinatul Oltchim se află în insolvenţă din luna ianuarie a acestui an, iar privatizarea a eşuat anul trecut întrucât Dan Diaconescu, câştigătorul licitaţiei pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni, nu a plătit suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane de euro. La începutul acestui an, compania petrolieră azeră de stat SOCAR a anunţat că a ajuns la o reţea de 14 benzinării în România şi va continua să deschidă noi unităţi, în oraşele Bacău, Focşani şi Roman.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS