19.5 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriComerţul cu lemn obţinut ilegal, interzis de duminică pe teritoriul UE

Comerţul cu lemn obţinut ilegal, interzis de duminică pe teritoriul UE

O nouă lege europeană va interzice, începând de la sfârşitul agestei săptămâni, mai precis de duminică, intrarea şi comercializarea pe piaţa Uniunii Europene (UE) a lemnului obţinut prin tăierea ilegală a copacilor, informează Agerpres.ro. Obiectivul vizat de această lege este combaterea despăduririi şi a schimbărilor climatice, a anunţat Comisia Europeană (CE). Legea, care prevede şi sancţiuni în caz de nerespectare, le impune operatorilor care aduc pentru prima dată pe piaţa europeană lemn sau produse derivate ca mobila, lemnul pentru încălzit sau hârtia, să se asigure de legalitatea produselor pe care le comercializează. Comercianţii care cumpără sau vând lemn deja existent pe piaţă trebuie de asemenea să-i consemneze pe furnizorii şi clienţii lor într-un registru, pentru a asigura trasabilitatea produselor.

Potrivit legii, statelor membre le revine sarcina de a-i sancţiona pe contravenienţi. Aceste sancţiuni pot merge de la amenzi proporţionale cu amploarea pagubelor produse mediului, la confiscarea lemnului şi a produselor derivate şi până la suspendarea autorizaţiei de a exercita o activitate comercială.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS