Am avut prilejul de a o vedea şi a o audia când mă aflam la “Salonul Spaniol” din centrul Bucureştilor împreună cu o delegaţie studenţească sosită în vizită oficială în ţara noastră; planificarea iniţială a acelui punct din program a fost, din fericire, nerespectată la rugămintea oaspeţilor: în loc de o oră, am rămas în sală peste două ore, fiind cuceriţi de repertoriul unei mari artiste a muzicii lăutăreşti româneşti. Atunci şi acolo am văzut-o pe Gabi Luncă, distinsa reprezentantă a folclorului autohton de care îmi voi aminti ori de câte ori voi trece prin faţa acelei clădiri de pe Calea Victoriei.
Gabi Luncă s-a născut la 16 octombrie 1938, în comuna Vărbilău din judeţul Prahova, într-o familie cu şase copii. În cartea autobiografică dânsa evoca locurile unde a văzut lumina zilei şi imaginea scumpei sale mame: “Un loc care mi-a rămas în minte este podul de peste gârla de lângă sat. Îmi aduc aminte şi azi, era un pod mare, iar când ploua, noi, copiii ne duceam acolo, la pod, să vedem ce a adus apa de sus, din munte. Acolo, lângă acel pod, mama s-a îmbolnăvit. Mi-a povestit bunica mea care m-a crescut până la 9 ani că într-o iarnă mama a vrut să treacă podul cu căruţa, iar caii s-au speriat. Ea s-a dat jos, a intrat în apă ca să-i facă să pornească şi de atunci s-a îmbolnăvit de plămâni, iar la trei-patru luni s-a stins… Mama avea o prăvălie şi aducea marfă. Ea era şi bărbat, şi femeie în casă. Tata mergea la nunţi, avea serviciul lui la Ploieşti, la «Orchestra Armatei». Ţin minte că era o femeie frumoasă şi avea un păr lung, până la mijloc. Chiar dacă am pierdut-o pe mama la trei ani şi jumătate, îmi amintesc cum îşi lăsa părul pe spate şi apoi îl răsucea şi îl prindea roate, în coc.”.
Este încărcată de emoţie descrierea episodului morţii mamei sale: “Când mama a murit, eu eram acasă la naşul meu. Casa noastră era chiar în centrul satului, iar eu am văzut că la mine la poartă s-a adunat lume multă, dar nu înţelegeam de ce şi cineva mi-a zis: «Mâine vine mama ta, dar vine îmbrăcată în mireasă.». Eu, copil, nu am înţeles. Când au adus-o acasă, o vecină a venit, m-a luat în braţe, m-a dus la un trandafir, mi-a tăiat de acolo şase trandafiri şi mi-a zis: «Acuma tu mergi cu mine să îi duci mamei tale!». Ţin minte toate lucrurile astea.”.
Gustul pentru muzica populară i-a fost dăruit de tatăl ei, de profesie violonist; a început să cânte împreună cu acesta în 1951, iar după doi ani a devenit solista orchestrei “Clubului Muncitoresc” din Băicoi. În 1955 a început colaborarea cu Ansamblul Folcloric al Clubului “1 Mai” din Ploieşti şi, când avea 17 ani, a fost angajată la Orchestra “Flacăra Prahovei” din acel oraş. Redau câteva amintiri ale lui Gabi Luncă despre primele întâlniri ale sale cu miracolul muzicii populare: “Dragostea pentru muzică a început din copilărie; pe la 11-12 ani tot ce ziceam eu era: «Doamne, ajută-mă să cânt şi eu la Radio!». Asta era dorinţa mea. Până pe la 16 ani am ascultat muzică populară oltenească. La 18 ani am avut primul disc cu maestrul Ionel Budişteanu. A fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea, când am primit telegrama de la Bucureşti. Când m-am prezentat, îmi era frică şi tremuram toată. În două ore am înregistrat două piese. Până după-amiază, pe la 17.00, am înregistrat un album de patru piese.”.
Viitoarea Doamnă a cântecelor lăutăreşti vorbea cu mult respect despre triada strălucitelor artiste pe care le-a cunoscut şi de la care a învăţat mult: “Am copiat-o, ani la rând, pe Maria Lătăreţu. Ea m-a învăţat şi m-a îndrumat foarte mult şi iată că nici astăzi n-am uitat tot ce m-a învăţat. Am întâlnit-o şi pe doamna Ioana Radu care mi-a spus: «Ai să ajungi mare!». Am cântat împreună la un concert la Sala Palatului şi m-a durut că au pus-o să deschidă spectacolul. Am avut mult de învăţat de la dânsa şi mi-a prins bine. A fost o onoare pentru mine să o cunosc pe Maria Tănase şi să o ascult în studioul Radio România. Tremuram toată, pentru că ea era o personalitate.”.
Marii noastre artiste îi aparţin şi următoarele cuvinte despre omul de televiziune care a fost Tudor Vornicu: “Pentru mine, domnul Vornicu a fost un mentor şi un părinte. Era un munte de om, plin de muzică, dar şi de omenie. Eram prieteni de familie, iar la TVR mă simţeam ca acasă. Şi acum mă mai uit la înregistrările Revelioanelor şi, când văd piesele de acum 30-40 de ani, retrăiesc clipele alea. Toate sunt frumoase.”.
Gabi Luncă s-a căsătorit cu acordeonistul Ion Onoriu în anul 1964, având împreună patru copii: Emanuel, Estera, Sara şi Rebeca.
În 1970 dânsa a început să înregistreze, alături de soţul ei, discuri la “Electrecord”. Într-un interviu acordat Jurnalului Naţional în anul 2007, Gabi Luncă arăta: “Am interpretat multe cântece alături de orchestra de muzică populară condusă de maeştrii violonişti Constantin Mirea şi Ionel Budişteanu, am fost susţinută de instrumentişti ca Nicolae Florian, Marcel Budală, Titi Coadă, Mieluţă Bibescu sau Toni Iordache care cântau în orchestra condusă de Ion Onoriu. Şi nu pot să uit nicio secundă pe cunoscuţii Fraţi Gore.”. Din anul 1973 până la sfârşitul carierei sale, Gabi Luncă a realizat toate înregistrările numai împreună cu formaţia condusă de Ion Onoriu.
Printre melodiile foarte apreciate de publicul nostru au fost: Cobzar bătrân; Pe deasupra casei mele; Dă, mamă, cu biciu-n mine!; Un părinte poate creşte; Cirip, cirip; Dă-mi drumul, nevastă-n casă; Am crescut băieţi şi fete; Anii mei şi tinereţea; Grea mi-e, Doamne, inima; Spune, spune, pui de corb; M-a ajuns un dor de casă; Fata care vinde flori; Lângă-o pădurice verde; Cucule, de unde vii?; Într-o zi de toamnă tristă; Omul bun n-are noroc; Cu-o damigeană şi-un pahar; Am avut o măicuşoară; Trenule, când oi pleca; Pasăre necunoscută etc.
Gabi Luncă a efectuat numeroase turnee în străinătate: Israel/1980; Berlin, R.D. Germană/1982; New York, S.U.A./1983; Paris, Franţa şi Madrid, Spania/1992. Împreună cu soţul ei, Ion Onoriu, dânsa a organizat şi a susţinut pe Stadionul “Dinamo” din Bucureşti cel mai mare concert de muzică lăutărească urbană din istoria României. În anul 2003 a fost nominalizată la “Premiile B.B.C.”, iar melodiile sale au devenit piese de etno-jazz pentru francezii care o comparau cu Edith Piaf; în 2008 aceste cântece au urcat în top ARTE, surclasând muzicieni de renume precum Miles Davis sau Dave Brubeck Quartet.
La vârsta venerabilă de 81 de ani, Gabi Luncă, împreună cu două dintre fiicele sale, a urcat pe scena ediţiei din 2019 a Festivalului “Cerbul de Aur” de la Braşov în ultimul spectacol dedicat muzicii lăutăreşti. Iată ce spunea publicului cucerit de ea, căruia îi dăduseră lacrimile: “Vreau să vă mulţumesc pentru dragostea şi căldura cu care m-aţi primit o viaţă întreagă. Vă iubesc! Dumnezeu să vă iubească mai mult! Aş vrea să împart cu dumneavoastră bucuria şi dorinţa mea, pentru că Dumnezeu m-a ajutat până la 81 de ani să mai pot urca pe scenă. Iar publicului care m-a iubit şi mă iubeşte nu pot decât să-i mulţumesc din toată inima. Nu am cuvinte să vă mulţumesc pentru dragostea cu care m-aţi ascultat.”. Venea atunci din nou pe scenă după o absenţă de 27 de ani; din 1998 era văduvă şi avea o familie numeroasă, alcătuită din 4 copii, 13 nepoţi şi 7 strănepoţi – o femeie fericită, dincolo de necazurile vieţii!
Am receptat numeroase aprecieri şi interpretări favorabile din partea unor cronicari muzicali şi etno-muzicologi. Aceştia au remarcat “vibrato-urile dulci” în care Gabi Luncă strălucea la fiecare dintre performanţele sale artistice. Experta în cultura est-europeană, jurnalista germană Grit Friedrich afirma: “Vocea de argint a lui Gabi Luncă şi cântecul său uşor încordat au fost de multe ori copiate, însă nimeni nu a reuşit să o egaleze.”.
Marea Doamnă a cântecului lăutăresc românesc a părăsit viaţa la 2 aprilie 2021, dar niciodată cântecele ei nemuritoare nu îi vor părăsi pe locuitorii meleagurilor noastre pline de legende şi de gânduri dintre cele mai frumoase.
Autor: Dan Mihai Bârliba
