Un bărbat de 20 de ani a căzut luni cu un ATV într-o râpă adâncă de aproximativ 100 de metri. Acesta a fost scos de salvamontiști și transportat cu un elicopter SMURD la spital în stare gravă. ATV-ul a luat foc, declanșând un incendiu de vegetație. Un alt bărbat a sărit la timp de pe vehicul.
Luni, în jurul orei 17.00, în timp ce conducea un ATV pe un drum forestier, un bărbat, de 54 de ani, din Sibiu, a pierdut controlul direcției, iar ATV-ul s-a prăbușit într-o râpă cu o adâncime de aproximativ 100 de metri.
Șoferul a reușit să sară de pe vehicul înainte ca acesta să se prăbușească în râpă. Pasagerul, un cetățean străin de 20 de ani, a căzut odată cu ATV-ul.
„Bărbatul de aproximativ 20 de ani a fost extras din râpă cu ajutorul salvamont, inconștient. A primit asistență medicală de la echipajul SAJ, fiind ulterior predat elicopterului SMURD Brașov care îl va transporta la UPU Sibiu”, a transmis ISU Sibiu.
ATV-ul a luat foc după impact
La faţa locului au intervenit pompierii sibieni, alături de Salvamont Sibiu, SAJ Sibiu, jandarmii montani şi poliţişti. După ce ATV-ul s-a răsturnat, a izbucnit un incendiu care s-a extins şi la vegetaţie, respectiv la litiera pădurii.
Pompierii au acţionat pentru stingerea incendiului, zona fiind greu accesibilă. Au fost alocate la intervenţie o autospecială de stingere, trei autospeciale de primă intervenţie, o autocisternă şi un autocamion de suport logistic.
Citeşte şi: Vâlcea: Bărbaţi arestaţi preventiv după ce ar fi furat bani şi bijuterii dintr-un cavou