15.6 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateGrecia. Măștile sunt obligatorii în magazine

Grecia. Măștile sunt obligatorii în magazine

Grecia introduce de sâmbătă reguli stricte. Dacă ești prins fără mască, plătești o amendă de 150 de euro.

Turiștii care se află deja în Grecia sau sunt pe cale să ajungă în această țară, trebuie să știe că de astăzi sunt obligatorii măștile în magazine, mai ales în supermarketuri. Amenda este de 150 de euro.

Măsura a fost luată de guvernul de la Atena, care a promis toleranță zero pentru încălcarea restricțiilor.

Autoritățile elene au spus că vor înăspri măsurile pentru a determina populația, dar mai ales turiștii să păstreze distanța de siguranță. Totodată, să poarte măști acolo unde este prevăzut acest lucru și să respecte normele de igienă.

Masca obligatoriu în Grecia
Purtarea măștii devine obligatorie în Grecia

Grecia are una dintre cele mai mici rate de infectare cu noul coronavirusCu toate acestea autoritățile nu riscă să să apară focare de amploare, având în vedere și afluxul de turiști străini.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 28 de cazuri noi. 16 dintre ele sunt, de fapt, turiști testați după sosirea în Grecia.

Șapte români aflați în Grecia sunt infectați cu noul coronavirus

Patru români sunt confirmați de MAE, ei se află în vacanță în Thassos și Lefkada.

Grecia
Grecia

Presa elenă mai vorbește despre alți trei români: o femeie din Santorini, asimptomatică, un copil de opt ani aflat cu familia în Creta și un prieten al familiei respective.

Copilul este izolat într-o cameră împreună cu mama sa. Tatăl lui și cel de-al doilea copil al familiei sunt cazați într-o altă cameră și nu se știe momentan dacă și ei sunt infectați.

 Zilele trecute, alți opt români au fost confirmați pozitiv în Grecia, în Corfu, Salonic, Atena, Creta și Evia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS