20.1 C
Craiova
luni, 22 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateLiviu Dragnea: România are toate şansele să devină un furnizor important de energie în plan regional

Liviu Dragnea: România are toate şansele să devină un furnizor important de energie în plan regional

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, a avut astăzi, la București, o întâlnire cu He Yu, președinte al China General Nuclear Power Holding Corporation (CGNPC).

„Am avut astăzi o întâlnire importantă cu președintele companiei China General Nuclear Power, cea mai mare companie din lume în domeniul construcției de centrale nucleare. Suntem foarte aproape de a finaliza negocierile. Au fost negocieri destul de strânse în toată această perioadă, începând după vizita pe care am efectuat-o în martie în China.”, a declarat viceprim-ministrul român.

Liviu Dragnea a anunțat că au fost stabilite acțiunile pe care cele două părți le mai au de întreprins în perioada imediat următoare: „Lucrăm la ultimele documente pentru a stabili proiectul de acord de utilizare pașnică a energiei nucleare, pentru a fi notificat Comisiei Europene în termen scurt. Lucrăm să realizăm un proiect de acord interguvernamental pentru realizarea unităților 3 și 4 de la Cernavodă. Un alt proiect în lucru este amendarea convenției-cadru de evitare a dublei impuneri între România și China, o convenție semnată în 1992, dar care trebuie adaptată la cerințele actuale”.

„Am întreprins această vizită în România special pentru a discuta despre centrala nucleară. Am avut întâlniri foarte bune cu ministerele de resort din România. Noi vom continua, în perioada următoare, convorbirile cu partea română. CNG va contribui cu toate eforturile la realizarea centralei electrice nucleare din România”, a declarat președintele CGNPC.

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea consideră că independența energetică a României este un obiectiv de maxim interes național, iar reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă reprezintă unul dintre cele mai mari proiecte românești de după 1989. „Vorbim și de termocentrala de la Rovinari, unde sperăm ca, în octombrie, să demareze efectiv lucrările, tot un complex energetic, și mai discutăm de încă trei hidrocentrale, care sunt în diferite faze de negociere. România are toate șansele ca, în anii următori, să devină un furnizor important de energie în plan regional. Există toate premisele.”, a subliniat viceprim-ministrul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS