17.6 C
Craiova
vineri, 14 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 3.000 de litri de apă minerală, retraşi din trei magazine din Bucureşti

Peste 3.000 de litri de apă minerală, retraşi din trei magazine din Bucureşti

Peste 3.000 de litri de apă minerală au fost confiscaţi astăzi de poliţiştii bucureşteni, în urma pecheziţiilor efectuate în trei magazine din Sectorul 3. Surse din cadrul Poliţiei Capitalei au precizat pentru Mediafax că anchetatorii au ridicat 3.015 litri de apă minerală marca Saguaro, din trei hipermarketuri Lidl din Sectorul 3. Potrivit etichetei, apa respectivă ar proveni din izvorul F3 Târgu Secuiesc, care nu află pe lista Autorităţii Naţionale pentru Resurse Minerale, au arătat sursele citate. Anchetatorii au verificat, împreună cu inspectorii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor şi Inspectoratul Teritorial de Muncă, magazine Lidl de pe Bulevardul Liviu Rebreanu, Şoseaua Mihai Bravu şi strada Fizicienilor, existând informaţii că acolo s-ar vinde apă minerală neînregistrată. Echipele de control au luat mostre de apă, care vor fi duse la laborator pentru a fi expertizată şi a se stabili dacă este improprie pentru consumul uman.

Pe de altă parte, într-o declaraţie oficială a reprezentanţilor hipermarketului, remisă Mediafax, se arată că astăzi au avut loc controale de rutină în câteva magazine Lidl, aceste acţiuni având loc periodic, conform legislaţiei în vigoare. „Menţionăm că apa minerală Saguaro provine din surse înregistrate şi nu a fost descoperită nici o neregulă cu privire la sursa apei, iar aceasta nu a fost retrasă”, se arată în comunicatul citat.

Pe 5 mai, de la magazine Lidl au fost retraşi aproape 150.000 de litri de apă minerală Saguaro care, conform inspectorilor de la Protecţia Consumatorilor, era îmbuteliată dintr-un izvor care nu află pe lista Autorităţii Naţionale pentru Resurse Minerale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS