18.9 C
Craiova
vineri, 14 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateConsiliul Local al copiilor

Consiliul Local al copiilor

Primăria Târgu Jiu organizează vineri, de la ora 9.00, la sediul instituţiei, Consiliul Local al copiilor. Va fi prezent primarul din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, şi reprezentanţi ai principalelor instituţii de învăţământ din municipiu. Consiliul Local al copiilor are loc în fiecare an cu ocazia Zilei Copilului. Anul acesta, manifestările de 1 iunie sunt programate în avans pentru ziua de vineri. După şedinţa de la primărie, în care micuţii îi vor adresa primarului solicitări pe diferite teme, în Piaţa Prefecturii, de la ora 10.00, va avea loc o paradă a personajelor din desene animate, iar de la 10.30, în amfiteatrul din centru va fi pusă în scenă piesa „Sultăniţa“, actori fiind membrii Teatrului de păpuşi „Pinocchio“ din Târgu Jiu. „Vom mai avea tot vineri un program special până seara pentru ziua de 1 Iunie. Va fi o paradă a copiilor, iar pe scena din Parcul Central vor fi spectacole de magie şi iluzionism. Vor mai avea loc concursuri de desene pe asfalt, pe Digul Jiului şi pe Insuliţă, precum şi un concurs de biciclete. Va exista şi o alee a animatorilor în Parcul Central, de la ora 11.00. De la ora 17.00, în Piaţa Prefecturii va fi o expoziţie de tehnică şi echipamente de la ISU, ISJ, Salvamont, Jandarmi, Poliţia Locală. De la ora 18.00 este programat, în colaborare cu Şcoala Populară de Artă, Palatul Copiilor, Şcoala de dans <<Ioana Bolovan>> un spectacol special, cu invitaţi Trupa DAGGU PROJECT. În cadrul spectacolului, Asociaţia Română de Oncologie <<Sfânta Ana>> va organiza o campanie cu tema <<Fumatul e împotriva ta – Fii şi tu împotriva lui!>>. La spectacol vor participa copii de la şcoli şi grădiniţe şi se va organiza o tombolă cu premii. Marele premiu va fi o bicicletă“, a precizat Teodora Ciobanu, directoarea Direcţiei de Asistenţă Socială Târgu Jiu.

Eugen Măruţă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS