15.1 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateAeronave ale Forţelor Aeriene Române participă în Bulgaria la exerciţiul multinaţional Thracian Star 2014

Aeronave ale Forţelor Aeriene Române participă în Bulgaria la exerciţiul multinaţional Thracian Star 2014

Aeronave ale Forţelor Aeriene Române participă în această perioadă, până pe 4 iunie, la exerciţiul multinaţional Thracian Star 2014, organizat în Bulgaria, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale (MApN) printr-un comunicat. Exerciţiul comun este organizat de România, Bulgaria, Grecia şi Statele Unite ale Americii, având ca obiectiv principal ridicarea nivelului de pregătire prin instruire într-un mediu multinaţional, dezvoltarea cooperării şi îmbunătăţirea interoperabilităţii dintre armatele unor ţări membre NATO. „Prin obiectivele propuse, acest exerciţiu permite exersarea tehnicilor, tacticilor şi procedurilor NATO, precum şi participarea activă la procesul de pregătire şi executare a misiunilor aeriene în comun cu partenerii americani, bulgari şi eleni”, se arată în comunicatul transmis de MApN.

Exerciţiul a fost planificat cu un an înainte de execuţie şi este inclus în Planul cu principalele activităţi al Statului Major al Forţelor Aeriene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS