Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Cluj-Napoca, în această dimineaţă, că aşteaptă de la Guvern „proiectul de acord cu FMI” pentru a-l discuta. „Să primesc proiectul de acord de la Guvern şi discutăm”, a spus Băsescu, potrivit Mediafax.
Traian Băsescu a plecat azi dimineaţă spre Bucureşti, cu un avion de linie de pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” din Cluj, unde a fost condus de primarul Emil Boc.
Preşedintele Traian Băsescu spunea sâmbătă seară, tot la Cluj-Napoca, întrebat dacă va semna scrisoarea de intenţie cu FMI: „Ponta visează frumos, asta i-a spus Medvedev la Soci”. Traian Băsescu afirmase, la întâlnirea cu delegaţia FMI, că nu va susţine introducerea accizei pe combustibil, precizând că nu va bloca decizia Guvern-FMI, de data aceasta, dar să nu i se ceară să semneze aceste negocieri.