15.6 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateNotarii la care poţi divorţa

Notarii la care poţi divorţa

Prin lege, românii pot merge la orice notar public pentru încheierea sau legalizarea unor acte. Totuşi, există câteva excepţii, printre care succesiunea şi divorţul.
GdS vine în întâmpinarea cititorilor care solicită informaţii despre aria de competenţă a notarilor publici şi actele care pot fi supuse procedurilor notariale. Acestea sunt reglementate de Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată în 2013.
Potrivit art. 12 din legea menţionată, notarul public îndeplineşte mai multe acte şi proceduri notariale, printre care enumerăm: redactarea înscrisurilor cu conţinut juridic, la solicitarea părţilor; autentificarea înscrisurilor; procedura succesorală notarială; legalizarea semnăturilor de pe înscrisuri, a specimenelor de semnătură, precum şi a sigiliilor; actele de protest al cambiilor (instrument de plată), al biletelor la ordin şi al cecurilor; legalizarea copiilor de pe înscrisuri; efectuarea şi legalizarea traducerilor; eliberarea de duplicate de pe actele pe care le-a întocmit; certificarea etapelor procedurale ale licitaţiilor şi/sau ale rezultatelor acestora; procedura divorţului, în condiţiile legii.

Excepţiile teritoriale

În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, notarul public are competenţă generală, cu câteva excepţii. Una dintre aceste excepţii este procedura succesorală notarială, care este de competenţa notarului public din biroul notarial situat în circumscripţia teritorială a judecătoriei în care defunctul şi-a avut ultimul domiciliu (art. 15 lit. a). În cazul moştenirilor succesive, moştenitorii pot să aleagă un notar din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care şi-a avut ultimul domiciliu acela dintre autori care a decedat cel din urmă (art. 15 lit. b). Actele de protest al cambiilor, al biletelor la ordin şi al cecurilor se fac la notarul public din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care urmează a se face plata (art. 15 lit. c). Eliberarea duplicatelor de pe actele notariale, îndreptarea erorilor materiale sau completarea omisiunilor vădite se face de notarul public în a cărui arhivă se află originalul actelor notariale (art. 15 lit. d). Procedura divorţului este de competenţa notarului public cu sediul biroului în circumscripţia judecătoriei în a cărei rază teritorială se află locul căsătoriei sau ultima locuinţă comună a soţilor (art. 15 lit. e). Secretarii consiliilor locale ale comunelor şi oraşelor unde nu funcţionează birouri ale notarilor publici îndeplinesc, la cererea părţilor, legalizarea copiilor de pe înscrisuri, cu excepţia înscrisurilor sub semnătură privată (art. 17). Toate actele notariale se îndeplinesc la cerere (art. 78 alin. 1).

Divorţul la notar

Actele notariale care prezintă erori materiale sau omisiuni vădite pot fi îndreptate sau completate prin încheiere de către notarul public, la cerere sau din oficiu, cu acordul părţilor, dacă lucrările cuprind date care fac posibilă îndreptarea greşelilor sau completarea omisiunilor (art. 88). În ceea ce priveşte procedura succesorală, notarul are obligaţia să-şi verifice în prealabil competenţa teritorială, iar în cazul în care constată că succesiunea este de competenţa altui notar public, se desesizează, fără a mai cita părţile, informându-l pe solicitant cu privire la notarul competent să îndeplinească procedura succesorală (art. 102 alin. 2). În cazul în care ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se află pe teritoriul României, competenţa aparţine notarului public celui dintâi sesizat, cu condiţia ca în circumscripţia sa să existe cel puţin un bun imobil (art. 102, alin. 4).
Procedura divorţului prin acordul soţilor este de competenţa notarului public (art. 137 alin. 1). În cazul admiterii cererii de divorţ, notarul emite încheierea de admitere şi eliberează certificatul de divorţ (art. 137, alin. 3 lit a). În certificatul de divorţ se consemnează desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor, numele de familie pe care foştii soţi le vor purta după divorţ, precum şi, după caz, menţiunile privind acordul parental referitor la minorii rezultaţi din căsătorie (art. 137 alin. 4). 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS