La sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Tudor Vladimirescu” Gorj a avut loc astăzi numirea în funcţii a unui număr de şapte subofiţeri din promoţia 2013 a Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi Drăgăşani. Noii colegi ai jandarmilor gorjeni îşi vor începe activitatea în cadrul subunităţilor de ordine publică din zona de responsabilitate a inspectoratului. Pentru început vor desfăşura un program de pregătire înaintea intrării în serviciu pe parcursul a mai multor zile în cadrul cărora le va fi prezentată unitatea, zona de responsabilitate, misiunile specifice, colectivul şi locul de muncă unde sunt încadraţi.
Editor: Mariana Butnariu