11.7 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCraiova: 18 persoane trimise în judecată pentru evaziune fiscală prin activităţi de comerţ ilegale

Craiova: 18 persoane trimise în judecată pentru evaziune fiscală prin activităţi de comerţ ilegale

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată a 18 persoane, ca urmare a destructurării unui grup infracţional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prin efectuarea de livrări intracomunitare fictive de mărfuri.

Potrivit DIICOT, membrii grupării au obţinut beneficii financiare substanțiale, utilizând 24 de societăţi comerciale pentru derularea de activităţi de comerţ ilegale cu zahăr sau alte mărfuri. Astfel, inculpaţii au înființat în Bulgaria şi Ungaria societăţi comerciale în numele cărora erau efectuate achiziţii intracomunitare de mărfuri din România, scutite de plata taxei pe valoarea adăugată TVA. În realitate, prin utilizarea de documente false, mărfurile erau comercializate pe teritoriul României, fără plata taxelor şi impozitelor aferente, prin intermediul altor societăţi comerciale, controlate de către membrii grupării. Cu titlu de exemplu, prin intermediul uneia dintre societăţi, SC Zahărul Corabia SA, a fost creat bugetului de stat un prejudiciu de peste 6.300.000 lei, prin înregistrarea fictivă a 10.000 de tone de zahăr, ca fiind livrare intracomunitară.        

Potrivit DIICOT, prejudiciul total cauzat prin eludarea plăţii taxelor şi impozitelor aferente bugetului de stat a fost estimat la aproximativ 4.500.000 de euro.

Cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS