13.3 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCEDO condamnă Ucraina în cazul Iuliei Timoşenko

CEDO condamnă Ucraina în cazul Iuliei Timoşenko

Curtea Europeană Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg a decis astăzi în favoarea fostului prim-ministru ucrainean Iulia Timoşenko, încarcerată din 2011, informează Agerpres.ro citând agenţiile de presă internaţionale. Judecătorii CEDO au estimat în unanimitate ca „arbitrară şi ilegală” plasarea Iuliei Timoşenko în detenţie provizorie, care a dus la condamnarea ei într-un proces considerat motivat politic.

Judecătorii instanţei de la Strasbourg au condamnat Ucraina pentru încălcarea a patru drepturi fundamentale ale ex-premierului ucrainean, completul de judecată constatând mai multe încălcari ale articolului 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului („Dreptul la libertate şi securitate”) şi ale articolului 18 („Limitarea utilizării restricţiilor faţă de drepturi”).

Cu toate acestea, CEDO a respins plângerea fostului premier privind presupusele rele tratamente la care a fost supusă în închisoare. În plus, judecătorii instanţei de la Strasbourg estimează că doamna Timoşenko a fost împiedicată să conteste în justiţie plasarea sa în detenţie. Important, mai relevă ei, e că „încarcerarea acesteia, liderul unuia din principalele partide de opoziţie”, nu a fost motivată de riscul sustragerii opozantei din faţa autorităţii judiciare, ci „din alte motive”.

După această decizie a CEDO, avocatul fostului premier, Serghei Vlassenko, a cerut preşedintelui Viktor Ianukovici punerea „imediată” în libertate a clientei sale. Cu toate acestea, decizia pronunţată astăzi nu este definitivă. Ambele părţi pot, în termen de trei luni, să solicite o reconsiderare a cazului de către autoritatea supremă a CEDO, Marea Cameră.

Timoşenko, unul din artizanii Revoluţiei Portocalii din 2004, a fost condamnată la şapte ani de închisoare în octombrie 2011, pentru abuz de putere în negocierea unui contract de gaze cu Rusia, pe care actualele autorităţi de la Kiev îl consideră păgubos pentru Ucraina. Fosta şefă a guvernului ucrainean susţine că întemniţarea sa a avut ca scop s-o ţină departe de politică, prin încălcarea drepturilor sale fundamentale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS