14.4 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn soldat american a omorât 16 civili în Afganistan

Un soldat american a omorât 16 civili în Afganistan

Şaisprezece civili afgani, între care copii, femei şi bătrâni, au fost omorâţi de un soldat american dintr-o bază militară din provincia Kandahar, un bastion al talibanilor din sudul Afganistanului, relatează AFP, citat de gandul.info.
Duminică dimineaţa, un soldat a intrat „în domiciliile unor oameni obişnuiţi“, omorând „16 civili, între care nouă copii şi trei femei“, a afirmat preşedintele afgan, Hamid Karzai, într-un comunicat.
Unsprezece persoane au fost masacrate într-o casă, patru într-o altă casă şi una într-o a treia locuinţă, aflate în două sate diferite.
Un jurnalist al AFP a constatat că unele cadavre au fost arse parţial, inclusiv cele ale unor „copii de doi sau trei ani“.
„Guvernul a condamnat de nenumărate ori operaţiunile desfăşurate în numele războiului împotriva terorismului, care cauzează pierderi civile. Dar când afgani sunt ucişi intenţionat de forţele americane, este vorba despre un asasinat şi o acţiune impardonabilă”, a subliniat Karzai, care a cerut „explicaţii guvernului american“.
„Sunt hotărât să fac în aşa fel încât orice persoană a cărei responsabilitate va fi stabilită să fie trasă la răspundere pentru actele sale“, i-a răspuns generalul John Allen, comandantul Forţei internaţionale a NATO (ISAF), angajându-se în faţa poporului afgan că „va fi efectuată o anchetă rapidă şi aprofundată“.
Statele Unite au prezentat la rândul lor „cele mai sincere condoleanţe“ familiilor victimelor.
Duminică, în jurul orei 3.00 (00.30, ora României), „un soldat a ieşit din baza sa şi a început să tragă. El s-a întors în biroul său şi a fost plasat în detenţie”, a precizat un oficial occidental. Bărbatul era bine echipat şi a avut cel mai probabil „ochelari cu vedere nocturnă” pentru a-şi comite fapta, potrivit unei alte surse occidentale.
„Nu pot explica motivele din spatele acestei acţiuni absurde, dar cu siguranţă în nici un caz nu a fost autorizat de ISAF“, a remarcat generalul Adrian Bradshaw, comandant adjunct al ISAF.
„Suntem întristaţi de acest act violent împotriva prietenilor noştri afgani. Forţele americane le oferă cel mai înalt nivel de îngrijiri răniţilor“, a reacţionat ambasada americană la Kabul, care dă asigurări „poporului afgan că persoanele responsabile de acest act vor fi identificate şi judecate“.
Provincia Kandahar este un bastion al talibanilor, care au fost înlăturaţi de la putere în 2001 de coaliţia internaţională condusă de Statele Unite şi care luptă de atunci împotriva Guvernului afgan şi a aliaţilor săi din cadrul NATO.
Numeroase incidente în care soldaţi afgani şi-au atacat colegi occidentali au tensionat recent relaţiile dintre forţele proguvernamentale şi trupele străine. Atacul de duminică, îndreptat împotriva unor civili afgani, riscă să agraveze această situaţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS