13.3 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePlenul Camerei Deputaţilor dezbate azi moţiunea simplă "Guvernul Ponta - fabrică de şomeri"

Plenul Camerei Deputaţilor dezbate azi moţiunea simplă „Guvernul Ponta – fabrică de şomeri”

Plenul Camerei Deputaţilor dezbate azi moţiunea simplă iniţiată de Partidul Democrat Liberal „Guvernul Ponta – fabrică de şomeri”, care are ca temă situaţia de la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea, informează Agerpres. Moţiunea va fi votată mâine.

„Din vina guvernelor Ponta 1 şi Ponta 2 România are astăzi un caz Oltchim. Iar acest caz este radiografia perfectă a acestei guvernări: toată incompetenţa, toată demagogia, toată neglijenţa şi tot cinismul USL sunt perfect ilustrate de involuţia gravă a acestui important combinat petrochimic românesc. Cazul Oltchim este simbolul guvernării USL, al guvernării bazate pe minciună şi amăgire, iar pericolul major este ca acesta să molipsească toată economia”, se arată în textul moţiunii simple.

PDL cere, prin acest document, asumarea răspunderii pentru situaţia combinatului Oltchim de către „cei doi miniştri incompetenţi – Daniel Chiţoiu, groparul Oltchim, şi Varujan Vosganian, ministrul fără nicio soluţie”, scuze publice din partea premierului Victor Ponta către salariaţii de la Oltchim „pentru minciunile şi cinismul guvernului în relaţia cu Oltchim”, prezentarea rapidă a planului de redresare/ privatizare a combinatului, demararea unei ofensive externe pentru atragerea unor investitori serioşi care să continue şi să dezvolte activitatea combinatului, care să creeze şi să păstreze locurile de muncă în regiune.

Pe 18 februarie, liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, declara, că moţiunea pe tema Oltchim nu are nicio şansă să treacă de Parlament, iar subiectul nu este unul comod pentru PDL.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS