Opt pacienţi internaţi la Spitalul de Psihiatrie „Poiana Mare” vor fi botezaţi mâine de praznicul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Bolnavii vor fi creştinaţi începând cu ora 7.00, la paraclisul unităţii medicale, de către părintele Tinel Dudău, la eveniment fiind prezenţi şi directorii spitalului, naşii pacienţilor botezaţi provenind din rândul cadrelor medicale. „După săvârşirea slujbei Sfântului Botez, le vom dărui pacienţilor câte o Sfântă Cruce, în amintirea zilei în care au primit credinţa creştin-ordodoxă. Prin săvârşirea acestei Sfinte Taine, împlinim porunca lui Dumnezeu, care spune: «Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh»”, a precizat părintele Tinel Dudău, care slujeşte în această unitate spitalicească.
Dolj: Opt bolnavi de la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare vor fi botezaţi mâine
Ultimele stiri
Toate 
- Toate
 - Administratie
 - Admitere
 - Advertoriale
 - Afaceri de succes
 - Agricultura
 - Auto
 - Autostrada Olteniei
 - Bacalaureat
 - Bancuri
 - Bani & Afaceri
 - Bani Europeni
 - Baschet
 - Black Friday
 - Casa si gradina
 - Cultura
 - Diete si fitness
 - Dolj
 - Educatie
 - Europa
 - Eveniment
 - Featured
 - Finante
 - Fotbal
 - Gadgets
 - Gaming
 - Gazeta mea
 - Gorj
 - Handbal
 - Horoscop
 - Imobiliare
 - International
 - Interviu
 - Investigatii
 - IT&C
 - Local
 - Magazin
 - Mama si copilul
 - Medicina
 - Mehedinţi
 - Mobile
 - National
 - Olt
 - Oltenia Business
 - Opinii
 - Politica
 - Publireportaj
 - Razboi Ucraina
 - Retete culinare
 - Sanatate
 - Sport
 - Stiri mondene
 - Tehnologie
 - Tenis
 - Vacante si calatorii
 - Vâlcea
 - Viata sanatoasa
 - Volei
 

