26.7 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024

Victimele violenţei

Indiferent de vârstă, de pregătire, de categorie socială sau venituri, femeile sunt tot mai des victime ale violenţei domestice, violenţă dusă uneori până la extreme.  Conflictele în cuplu sunt prezente în toate mediile, de la femei de afaceri, medici, profesori şi până la croitorese, vânzătoare şi îngrijitoare, toate cad victime ale agresiunilor fizice şi psihice. Multe dintre aceste drame sunt ţinute sub tăcere de teamă, de ruşine, să nu audă vecinii, să nu afle familia, să nu-şi dea seama copiii. Nu au unde să plece, societatea este prea indiferentă și nici măcar instituţiile care le-ar putea sprijini „nu se bagă“. În Dolj nu există un centru pentru femeile abuzate. În cadrul Direcţiei pentru Protecţia Copilului pot fi primite pentru o scurtă perioadă de timp mamele cu copii care sunt supuse unor rele tratamente de către soţii agresivi. „Statistic vorbind, este greu de precizat un procent. Cifrele nu sunt concludente. Ştim că sunt mult mai multe cazuri, dar femeile agresate nu le raportează din diverse motive. Noi avem în cadrul Direcţiei locaţii unde femeile agresate pot fi cazate pentru o anumită perioadă de timp, dar aici sunt primite doar mame cu copii“, a declarat Florin Stancu, directorul Direcţiei pentru Protecţia Copilului Dolj.

„Eram proprietatea lui“
 
O astfel de dramă a trăit şi Irina. A îndurat certuri, a îndurat bătăi, a fost alungată din casă de bărbatul care la început i-a jurat dragoste veșnică, dar care mai apoi a început să o vadă ca pe o proprietate de care putea abuza după bunul lui plac. Nici măcar copilul adus pe lume de soţie nu l-a mai îmbunat. Ea trebuia să fie femeia bună la toate, să gătească, să spele, să muncească şi să aducă banii în casă, să crească şi copilul. Să le îndure pe toate, că altfel era alungată pe drumuri mai rău ca un câine. Nu a avut unde să se ducă şi chiar dacă a încercat să pună punct, s-a întors la bărbatul care o maltrata. Până la urmă, a prins curaj, şi-a luat fetiţa de câţiva anişori în braţe şi a plecat definitiv.  Pentru scurt timp a stat pe la rude, după care a ajuns într-un adăpost.
 
„Mă bătea mai tot timpul, cu palmele, cu pumnii, cu picioarele“

Relaţia celor doi a început în urmă cu zece ani, când erau doi adolescenţi de 19 ani care se iubeau. Irina a sperat că această relaţie îi va aduce fericirea, fiindcă venea dintr-o familie cu multe probleme. O mamă care o părăsise la doar doi ani, un tată alcoolic, o mamă vitregă care voia să scape de ea şi de sora mai mare cu orice chip. Dar nu a fost să fie aşa. „Ne-am cunoscut la ţară, la bunici. Ne-am înţeles, ne-am iubit şi lucrurile între noi au mers bine. Numai că după ce am legalizat relaţia noastră parcă toate s-au schimbat. Se purta ca şi cum eram proprietatea lui“, îşi aminteşte femeia.
Viaţa în casa bărbatului şi a socrilor care ţeseau permanent intrigi s-a transformat în coşmar. Bărbatul stătea acasă, ea mergea la lucru ca să ţină casa. Era bună când aducea salariul şi îl punea în mâna bărbatului. Când banii se terminau, începeau şi discuţiile. Bătăile erau din ce în mai dese. „Mă bătea mai tot timpul, cu palmele, cu pumnii, cu picioarele. Nu mai puteam îndura. Ajunsese
să-mi reproşeze că mă îngrijesc prea mult de fetiţă, iar lui nu-i acord destul timp“, îşi aminteşte Irina printre lacrimi.
 
Capitulare de dragul copilului
 
O armă care nu dă greş şi care le face de cele mai multe ori pe femeile agresate să capituleze este copilul. Ameninţate că îşi vor pierde copiii, că nu vor mai fi lăsate să-i vadă sau, mai grav, că micuţii vor îndura şi ei aceleaşi tratamente, femeile acceptă cu stoicism condiţiile impuse. Se lasă lovite, rup legătura cu prietenii şi familia, devin retrase. „Mă lovea şi în faţa fetiţei de doar câţiva ani. Începuse să ţipe la ea. Când îl auzea că vine îi era frică. Tremura. Când am plecat, nu m-a lăsat să o văd trei luni. A fost cea mai cruntă pedeapsă, mai dureroasă decât o bătaie“, spune Irina privind în gol.  
Nu a ajutat-o nimeni, plângerile la poliţie au fost doar pierdere de timp. În general, oamenii legii au un răspuns cunoscut: „Nu avem ce face. Nu ne putem băga în familie. Nu există un cadru legal“.
 
Să fie un nou început
 
După lungi ezitări, după plecări şi întoarceri, într-o bună zi şi-a luat în braţe copilul de patru ani şi jumătate şi s-a rupt de acest chin. Au ajutat-o rudele şi familia, dar pentru scurt timp. În cele din urmă, a găsit alt bărbat şi încearcă să-şi refacă viaţa. Împreună au doi băieţi, unul de un an şi jumătate și altul de patru luni. Fetiţa din prima căsătorie este acum şcolăriţă.
Din păcate, familia nu are o casă şi locuieşte într-un adăpost pentru persoanele fără locuință.

Caritate pentru mame aflate în dificultate

Pe 3 decembrie va avea loc Gala de Caritate „Vasiliada“. Unul dintre scopurile acestui eveniment este atragerea de fonduri pentru construirea a două centre rezidenţiale pentru copil şi mamă aflaţi în dificultate. Gala va reuni la Craiova, într-un frumos gest filantropic, personalităţi precum: Emma Nicholson – Baroneasa de Winterbourne, dr. Raed Arafat, soprana Felicia Filip şi jurnalistul Emil Hurezeanu.

25 noiembrie este declarată Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS