14.5 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateMehedinţi: Angajatul Şantierului Naval din Severin este de negăsit

Mehedinţi: Angajatul Şantierului Naval din Severin este de negăsit

Electricianul Iulian Condeescu, angajatul Şantierului Naval din Drobeta Turnu Severin care a dispărut joi după amiază de la locul de muncă, este în continuare de negăsit. Deşi iniţial nimeni nu confirma că bărbatului de 56 de ani i s-a întâmplat ceva rău, colegii de muncă ai acestuia au intrat la bănuieli după ce au văzut casca de protecţie a electricianului pe malul Dunării. Pompierii au precizat că cel mai probabil bărbatul s-a aruncat intenţionat în apele Dunării şi că un accident este exclus, având în vedere distanţa destul de mare de la locul unde acesta muncea şi malul fluviului în zonă.

Un echipaj al pompierilor îl caută de joi pe Iulian Condeescu, însă fără vreun rezultat. La operaţiunea de căutare au intervenit vineri şi poliţiştii de frontieră cu o ambarcaţiune de ultimă generaţie dotată cu aparatură capabilă să cerceteze în amănunt pe fundul apei. Până acum însă, nu s-a găsit nici o urmă a bărbatului dispărut.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS