17.3 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateMedicii de familie din Gorj ameninţă cu concediul de odihnă

Medicii de familie din Gorj ameninţă cu concediul de odihnă

Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (APMF) Gorj, susţine că medicii vor să boicoteze acţiunile premergătoare încheierii contractelor de furnizare individuale de servicii dacă solicitările lor privind modificarea contractului-cadru care urmează să fie semnat nu vor fi aprobate de reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
În perioada imediat următoare va avea loc o întâlnire a tuturor medicilor de familie din judeţ pentru a fi puse la punct subiectele ce vor fi discutate cu reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj. Preşedintele APMF Gorj a adăugat că, în cazul în care nu vor ajunge la o înţelegere cu cei de la CJAS, vor intra în concediu de odihnă şi vor închide cabinetele, simultan sau pe grupuri, la date succesive, până pe 1 aprilie. De asemenea, vor boicota acţiunile premergătoare încheierii contractelor de furnizare individuale de servicii şi nu vor încheia contractele pentru anul 2011.
„Cei de la CJAS vor să ne întâlnim toţi, în condiţiile în care noi suntem circa 300 de persoane. Nu este bine aşa deoarece nu vom ajunge la nici o înţelegere. Le vom înainta solicitările noastre. Dacă noi nu lucrăm, tot sistemul de asigurări cade, iar oamenii vor fi nevoiţi să plătească pentru tot ce au nevoie“, a precizat Mihai Moisescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS