14 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePoliţia din Ungaria a stabilit că Marian Cozma a fost înjunghiat de Raffael Sandor

Poliţia din Ungaria a stabilit că Marian Cozma a fost înjunghiat de Raffael Sandor

Un oficial de rang înalt din cadrul poliţiei din Veszprem a declarat, la televiziunea publică din Ungaria, că handbalistul Marian Cozma a fost înjunghiat de Raffael Sandor, una dintre cele trei persoane reţinute, duminică seară, în Austria.
Poliţia austriacă a anunţat, luni, că a reţinut trei cetăţeni unguri, suspectaţi pentru participarea la incidentele în urma cărora handbalistul Marian Cozma a fost ucis în Ungaria, iar comisarul-şef Ioan Bentze a precizat este vorba de Gyozo Nemeth şi Sandor Raffael şi de prietena unuia dintre ei, care nu ar fi fost implicată în incidentul de la Veszprem.
Componentul naţionalei României şi al formaţiei ungare MKB Veszprem, Marian Cozma, a fost înjunghiat mortal, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la un restaurant din oraşul unde juca, în altercaţie fiind implicaţi şi alţi doi coechipieri, sârbul Zarko Sesum şi croatul Ivan Pesic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS