15.6 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateEuro 2008: Suedia, echipa cu cea mai ridicată medie de vârstă

Euro 2008: Suedia, echipa cu cea mai ridicată medie de vârstă

Echipa naţională a Suediei este reprezentativa cu lotul cel mai în vârstă de la Campionatul European (o medie de 29,35 de ani), în timp ce selecţionata Rusiei are cel mai tânăr lot (26,26 de ani) dintre cele 16 participante la turneul final.
Formaţia pregătită de Lars Lagerback are o medie de vârstă de 29,35 de ani şi a depăşit-o pe cea a Italiei, care era cea mai vârstnică (o medie de 29,57) până la accidentarea lui Cannavaro, iar acum are o medie de 29,26 de ani. Reprezentativa Rusiei este cea mai tânără, din punct de vedere al vârstei fobaliştilor, cu 26,26 de ani. Media generală de vârstă a fotbaliştilor care participă la acest turneu final este de 27,5 ani.
Dintre cele 16 participante, Germania şi Rusia au cele mai multe prezenţe, câte nouă, cu un plus pentru nemţi, care au câştigat titlul suprem în trei rânduri, în timp ce ex-sovieticii s-au impus o singură dată. Pe locurile imediat următoare se clasează Italia, Olanda şi Spania, care au câte şapte participări. La debut, se află reprezentativele Austriei, calificată direct din postura de ţară gazdă, şi Polonia.
La acest turneu final, vor fi prezenţi 48 de portari, 121 de fundaşi, 118 mijlocaşi şi 81 de atacanţi, 26 dintre aceştia urmând să îşi sărbătorească ziua de naştere chiar în timpul desfăşurării competiţiei.
Cei mai vârstnici fotbalişti prezenţi la Campionatul European vor fi austriacul Ivica Vastic (29.09.1969), neamţul Jens Lehman (10.11.1969) şi olandezul Edvin van der Sar (29.10.1970), ultimii doi fiind portari. La polul opus se regăsesc elveţianul Eren Derdyiok (12.06.1988), croatul Ivica Rakitic (10.03.1988) şi portughezul Rui Patricio (15.02.1988).
Cel mai înalt jucător prezent la EURO 2008 va fi cehul Jan Koller, care are 2,02 metri, urmat de Andreas Issakson (Suedia), cu 1,99 metri, şi Per Mertesacker (Germania), care măsoara 1,98 metri.
Mijlocaşul naţionalei României, Florentin Petre, este cel mai scund jucător de la EURO, cu doar 1,66 metri înălţime.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS