14.2 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateMarian- Jean Marinescu: "Proiectul Europa are nevoie de un nou fundament"

Marian- Jean Marinescu: „Proiectul Europa are nevoie de un nou fundament”

Vice-preşedintele PPE-DE, Marian Jean Marinescu (RO-PD) a avut ieri două intervenţii în cadrul Şedintei Plenare a Parlamentului European.
În intervenţia sa, Marian Jean Marinescu  a subliniat că "Proiectul Europa a avut succes, iar datoria noastră este să-i oferim mijloacele să funcţioneze bine şi în viitor. Din acest motiv, are nevoie de un fundament clar, transparent, solid şi eficient, asumat prin consens, prin voinţă şi experienţă politică şi democratică a tuturor membrilor săi".
În plus, şi-a exprimat convingerea că "acceptarea unui acord politic de bază, chiar şi într-o formă restrânsă, precum şi continuarea politicii de vecinătate, vor face ca Uniunea Europeană să crească şi să se dezvolte nu numai pentru sine ci si  cu toate statele din jur, oferindu-le astfel nu numai promisiuni ci şi exemplul elocvent că numai împreună ne putem dezvolta cu adevărat".
Pe marginea raportului Crespo-Brok s-a lansat un apel către Consiliul European din luna iunie pentru institutirea unui cadru pe care să se construiască prima democraţie supranaţională din lume.
A doua intervenţie a europarlamentarului român a avut loc în cadrul dezbaterii comune pe tema Cooperării transfrontaliere (Combaterea terorismului şi a criminalităţii), unde s-a adus în discuţie Tratatul de la Prüm referitor la sistemul comun european de baze de date poliţieneşti şi judiciare.
Vice-preşedintele PPE-DE a subliniat în intervenţia sa că "succesul punerii în aplicare a Tratatului de la Prüm va fi deplin în momentul în care toate statele Uniunii Europene îşi vor asuma prevederile acestuia. Transpunerea în legislaţia comunitară a clauzelor referitoare la schimbul automat de date va permite atunci combaterea  mult mai eficientă a criminalităţii". Marian-Jean Marinescu a ţinut să precizeze că "cele două aspecte importante pentru a asigura succesul demersului, sunt finanţarea creării bazelor de date şi protecţia acestora. De aceea instituţiile europene trebuie să identifice mijloace care să asigure armonizarea la nivel european şi în acelaşi timp să sprijine statele membre în finanţarea sistemului. Dacă se va asigura acest lucru, implementarea deciziei va fi mult mai uşoară şi rezultatele vor fi pozitive", a încheiat euro-deputatul român.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS