Știri de ultima orăActualitateAfrica de Sud: Un nou medicament împotriva HIV

Africa de Sud: Un nou medicament împotriva HIV

Maraviroc, un nou medicament împotriva virusului HIV, va fi lansat luna viitoare în Africa de Sud, ţară grav afectată de această pandemie, a anunţat grupul farmaceutic Pfizer. Medicamentul a fost deja testat în Statele Unite de către organismul de control sanitar, informează Mediafax. Tratamentul se administrează pe cale orală şi va fi distribuit în mai multe ţări, dar mai ales în Africa de Sud.
Compania Pfizer a precizat că medicamentul Maraviroc este unul dintre numeroasele tratamente pe care Pfizer le va produce în viitor. "Intenţia noastră este să lansăm patru – şase medicamente pe an în următoarea decadă", a anunţat compania farmaceutică, adăugând că grupul investeşte între 824 de milioane şi 1 miliard de euro pentru a pune la punct un produs.
Africa de Sud este cea mai afectată ţară din lume de virusul HIV, cu 5,5 milioane de persoane infectate la o populaţie de 47 de milioane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS