11.7 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCasa HIV, sub dalta unei escrocherii oltenesti

Casa HIV, sub dalta unei escrocherii oltenesti

240 de copii cu handicap si noua bolnavi de SIDA. Pentru un oras de 22.300 de locuitori, cum este Balsul, aceste statistici par ireale. Acesta este insa adevarul. Toti acesti micuti suferinzi sint institutionalizati in cele doua centre speciale din oras. Iar din motive lesne de inteles – lipsa spatiilor, buget limitat – cei noua copii cu HIV au fost repartizati intr-una din scolile speciale, laolalta cu cei care prezinta handicapuri fizice si psihice, existind astfel pericolul ca aceasta institutie sa devina un focar SIDA. Singura speranta pare sa vina de la un italian care, prin fundatia sa umanitara, construieste pentru cei noua, daca nu un alt destin, macar o viata mai luminoasa. Lasindu-si insa investitia sufleteasca pe mina unui programator deocheat, din partea locului, Antonio trece aproape 50.000 de euro la „pierderi neprevazute“.

HIV si handicapat, in acelasi pat

Anisoara a murit anul trecut, la sfirsitul lunii august. Era unul dintre sutele de copii abandonati, avea 14 ani si avea si SIDA. Patru luni, cit timp a renovat si a dotat Sectia de boli infectioase a Spitalului din Slatina, Ellro Antonio a vazut-o zi de zi pe Anisoara. Citeodata, raminea ore in sir linga ea, ascultindu-i povestile de copil frumos sau alinindu-i suferinta cu un zimbet si o mingiiere. Dupa ce totul s-a sfirsit, italianul devenit peste noapte roman, prin casatoria cu o olteanca din Bals, si-a fagaduit ca va schimba lucrurile, ca acesti copii napastuiti de soarta vor invata sa zimbeasca.

Asa a luat nastere fundatia umanitara „I nostri bambini“, iar proiectul de baza, inceput in noiembrie 2002, s-a numit, fireste, „Casa Anisoara“ (sau „Casa de vis“). Avea ca obiectiv, in prima faza, construirea unei case in care sa locuiasca in conditii optime cei noua copii bolnavi de SIDA din Bals. In urma comasarii a doua scoli speciale, 148 de persoane cu handicap fizic si psihic fusesera nevoite sa le faca loc celor noua, lucru inadmisibil, avind in vedere lipsa unei educatii in ceea ce priveste virusul HIV si implicatiile lui. Cu toata grija si atentia personalului, era imposibil sa poti supraveghea 157 de copii sa se joace cu atentie, astfel incit sa nu se loveasca. Pentru ca institutiile responsabile nu aveau posibilitati sa creeze un centru special, Ellro Antonio a hotarit ca poate sa-l realizeze el.

Constructorul oltean, etalon de escrocherie

In noiembrie 2002 au inceput lucrarile, intr-o cladire dezafectata a primariei, in curtea careia activa si Grupul de pompieri Bals. Prevazute sa se incheie pina la sfirsitul lui 2003, lucrarile au stagnat citeva luni in acest an, deoarece, spune italianul, firma de constructii din Slatina, ETALON, strecurata de chiar unul dintre directorii de programe ai fundatiei sa execute proiectul, nu s-a achitat de responsabilitati. Fara aprobari, asa cum se prevedea in contract, si „usurindu-l “ pe Antonio de citeva mii de euro-„daunele pe care le-au adus se ridica la 40-50.000 de euro“ – firma respectiva a reusit, cu materiale de proasta calitate, sa ridice o cladire care, in mai putin de doi ani, ar fi fost la pamint. In urma expertizelor facute, prin hotarire judecatoreasca, italianul a reusit sa indeparteze firma din Slatina, noul partener fiind un constructor din Bals.

„A fost nevoie sa darim aproape tot. Si deja se pusesera termopanele, gresia, faianta. Numai ca materialele folosite au fost de cea mai proasta calitate, iar noi a trebuit sa refacem totul de la subzidire“, a spus Traian Cantea, inginer constructor din Bals.

Capacitatea maxima a „Casei de vis “ este de 12 locuri. Se prevede in proiect ca vor fi sase dormitoare, cu grup sanitar la fiecare, doua bucatarii – una pentru personal, alta pentru bolnavi, doua sali de mese, o sala de lectura. Ea va fi terminata abia anul urmator, iar primii care se vor bucura de ea vor fi cei noua copilasi bolnavi de SIDA de la Bals.

„Alaturi de ei, as vrea sa aduc un baietel de la o gradinita din Slatina. Il cheama Petre, iar povestea lui m-a impresionat. Si mai este un tinar de 22 de ani, Marcel, care este internat intr-un centru pentru persoane bolnave psihic de linga Caracal“, a spus Antonio.

Investitia va ajunge la 200.000 de euro – fara sa se mai ia in calcul „pierderile“ inregistrate pe parcurs. La final, 12 copii nefericiti vor putea duce o viata mai frumoasa si Antonio Ellro va avea multumirea ca visul lui s-a implinit. Iar moartea Anisoarei, copilul singur de 14 ani, nu a fost in zadar.

Casa „Anisoara“ – pe sufletul primarului

„Vad acum ca munca mea nu este de prisos. Faptul ca numeroasele victime sint din rindul copiilor este extrem de dureros. Mai mult decit boala in sine, insa, necrutatoare este mentalitatea societatii. In Romania, lipsa unei educatii duce la marginalizarea bolnavilor de SIDA. Exista o frica – de inteles, e adevarat – dar manifestata prin inlaturarea si, mai mult, stigmatizarea celor care au fost blestemati cu aceasta boala. Trebuie sa se schimbe ceva. Acesti oameni nefericiti merita intelegere, merita un mediu mai bun in care sa traiasca, merita un strop de fericire. Iar daca eu pot sa le ofer asta, sint multumit“, spune Antonio Ellro.

Fundatia umanitara „I nostri bambini“ nu se va opri aici cu actiunile ei. Se are deja in vedere construirea unui centru de asistenta a bolnavilor de SIDA si familiilor acestora, un altul pentru autisti.

„Acest centru este foarte benefic pentru copiii bolnavi din Bals. De la inceput, de cind am vazut proiectul pe care mi l-a prezentat Antonio Ellro, am fost increzator in rezultatele lui. I-am ajutat cu cladirea din patrimoniu, care deocamdata este inchiriata. Printr-o sedinta viitoare a consiliului local, vom hotari concesionarea acesteia, conform legii, pe 10, 15 sau 20 de ani. In ceea ce priveste viitoarele proiecte ale fundatiei, noi vom cauta sa le sprijinim cu ce ne va sta in putinta. Copiii din Bals o merita“, declara primarul Vitalie Stanciu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS