Cine-l vede pe Alexandru Rachiteanu, pensionarul de aproape 70 de ani din satul Busteni al comunei Murgasi, il confunda cu un satean oarecare. Mare greseala pentru ca Rachiteanu, dupa cum spune, era cit pe ce sa dea mina cu Saddam Hussein pe vremea cind omul care a rascolit omenirea nu se punea de-a curmezisul Americii.
„Domn’e, eu am lucrat la Santierul 3 izolatii. Am fost dat dracu’ in meseria mea de izolator, ca aveam categoria cinci si inaintea mea nu mai era decit mesterul, ca nu ma puteam pune eu cu el. Cum, necum, nici eu nu stiu, m-au trimis sa lucrez in Irak si eu n-am vrut, pot sa ma si jur, sa plec deloc. Acolo ajungeau oameni cu pile mari, nu ca mine. Da’, in sfirsit, ajuns acolo, am aflat ca trebuia sa construim niste depozite subterane de arme. Pe hirtii eram trimisi in orasul Mosul, la 20 km de Bagdad. Zic pe hirtii pentru ca, pe drepte eram undeva in pustietate si intr-o caldura de fierbea carnea pe noi. Acolo turnam betoane, sapam pe unde era de sapat si ne platea cit de-o pereche de blugi pe luna. Nu erau de vina arabii, ca ei nici nu vorbeau cu noi. Pe noi ne platea. Cit am stat acolo, l-am vatut si pe Saddam asta cu care vor americanii sa se bata. Venea, vedea, mai dadea indicatii si pe urma pleca. Nu vorbea el cu noi, dar, daca eram mai aproape cind trecea sa vada ce treaba am facut, cred ca dadea mina cu mine. Daca lucrai la particulari, puteai sa cistigi intr-o zi cit te plateau in santier intr-o luna. Da’ ce, crezi ca te lasau ai nostri? Cum miscai, cum venea unul tinerel si te lua la intrebari. Cum ziceai ceva de programul de lucru de zi lumina, cum venea ala si te intreba daca te opui regimului. Dupa un timp, am inceput sa ma iau de griji. Era unul director care mergea cocosat. Mai avea o tira si iesea la pensie si mai era si moldovean pe deasupra! Nu ca as avea ceva cu moldovenii, dar asta, dupa ce-l pocise Dumnezeu, se lua tot timpul de mine cind ii spuneam ca ori e prea cald, ori e prea mare programul de lucru. Ma lua si ma intreba:<<Ma, pe tine cine te-a trimis aici? Pe cine ai, ma, tu, asa mare de te-a adus aici?>> Ma speriau ca ma trimit acasa si ma pun sa platesc avionul. Parca eu eram prost! Am scapat si eu citeva zile la particulari si am facut rost de bani. Domn’e, cind am scapat de acolo, parca am scapat de dracu’. Dupa ce am venit, mi-am facut casa aici si lumea vorbeste ca m-am pricopsit in Irak. Pricopsit pe dracu’! In casa asta e toata munculita mea de o viata, nu din Irak.“
Alexandru Rachiteanu cade pe ginduri, se framinta, se suceste si se foieste ca nu-si mai poate amini in ce zi era cind a trecut Saddam pe linga el. Ce-si mai poate aduce aminte este doar faptul ca un coleg a masurat temperatura si erau 70 de grade la soare. Dupa atitia ani, nu poate sa inteleaga invidia satului si birfa legata de banii pe care i-ar fi adus. Daca ar fi avut banii despre care vorbeste lumea, n-ar mai fi bagat acum lemne in soba si n-ar mai fi tirit sosonii scilciati prin noroiul ulitelor din Busteni.
