La 77 de ani, zilele trec aproape la fel. Mai aproape de sfirsit cu fiecare minut, nimic nu mai poate schimba din tabieturile unor batrini care-si duc traiul de pe o zi pe alta. Cind toata averea este un sac de cartofi si o putina de varza, nici macar pofta de mincare nu mai ai, iar inevitabila moarte este asteptata ca o izbavire.
In ograda sotilor Maria si Gheorghe Stoica, numai doi ciini si doi „nepoti de nepot“ fac ca timpul sa treaca mai usor.
Mai mult plictisiti decit obositi, cei doi septuagenari isi fac de lucru prin curte. Muncile pe cele doua pogoane de pamint s-au terminat repede. Si in rest nici o alta grija nu mai tulbura linistea prea ucigatoare a fiecarei zile. Numai ciinii isi mai fac datoria si latra la brabetii care indraznesc sa ciuguleasca prin apropierea lor. „Na, ciine, na!“, mai striga Maria, trezita din visare de agitatia patrupedelor.
„Bani?! 600.000, pensia de ceapeu!“
Pe un scaunel de lemn aproape putrezit de timp, batrina impleteste ciorapi de iarna pentru Gheorghe, al doilea consort. „Ii fac ciorapi mosului! De iarna, ca a venit frigu’! Altceva nu am de facut, ca nu avem nici macar o pasare, ca n-am avut bani sa luam pui! Uite, acuma au mai venit copiii astia pe la noi! Sint nepoti de nepot, ca eu n-am avut copii! Gheorghe e al doilea barbat, ca primu’ a murit. Nu stiu cind! Demult, ca de atuncea sint cu Gheorghe, da’ nu-mi aduc aminte de cind!“, povesteste batrina, lasind deoparte, pentru o clipa, andrelele si ghemul de lina.
Copiii si-au asternut un tol pe scarile casutei din chirpici si se joaca in jurul „mamaitei“. Vicentiu Marian are patru ani, iar sora lui spune cu mindrie ca „merge“ pe noua ani si este in clasa a doua. Ei nu stiu de problemele care ii chinuiesc pe batrini. Nu se gindesc prea mult la ziua de miine. Proviziile pentru sezonul rece sint, de fapt, toata averea familiei Stoica. „Muraturi, varza, cartofi, avem, deh, avem! Bani?! Amindoi, 600.000, pensia de ceapeu! Atita avem!“
„N-avem pe nime’!“
Gheorghe Stoica este mai realist. Si-a luat deja masuri pentru zilele in care amindoi vor fi mult mai batrini si neputinciosi. L-a luat pe linga el pe Rucu, un nepot pe care tatal lui l-a gonit de-acasa cu tot cu nevasta si copii.
„Mai de mult eu am facut act cu el sa aiba grija de noi si sa-i ramina casa, ca tot n-avem pe nime’. Da’ nu s-a tinut de cuvint sa ne ingrijeasca. Atuncea inca statea la tata-su, care era plecat la Vulcan. Cind s-a intors acuma de la mina, l-a dat afara din casa. A venit in miez de noapte cu copiii dupa el si m-a rugat sa-l primesc, ca n-are unde sa se duca. Eu ce era sa fac?! L-am primit, ca doar nu era sa-l las pe drumuri! Si-asa n-avem pe nime’! Uite, se mai joaca si copiii astia p-aci pe linga noi! Ce sa facem!“
Asa se scurge inca o zi din viata batrinilor Stoica din Motatei. Vocile copiilor nu-i deranjeaza deloc. Maria nici nu-i prea aude. E mereu cazuta pe ginduri. Gheorghe isi face de lucru pe la oamenii din sat. E mai tot timpul plecat. Seara se string in jurul mesei si-si fac socotelile: „Vine iarna! Sa vina! Avem cartofi si varza!“
