12.3 C
Craiova
luni, 10 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateSecretul agriculturii in viziunea unui impatimit al pamintului: apa si sapa

Secretul agriculturii in viziunea unui impatimit al pamintului: apa si sapa

Cine nu are doua miini zdravene, sete de munca si dragoste pentru pamint nu va putea niciodata sa faca agricultura. Dar cine a fost binecuvintat cu aceste „daruri“ si cu un ochi de apa limpede care sa-l ajute sa scape din nevoie pe timp de seceta cu siguranta va avea parte de o recolta bogata, indiferent de capriciile vremii. Din spusele unui impatimit al muncii pamintului, secretele reusitei in agricultura sint patru: dragostea de munca, saminta de soi, apa si sapa. Ca este adevarat, iti poti da seama numai privind porumbii lui Constantin Tudoran, inalti cit casa si asteptind parca mina gospodarului sa le culeaga rodul.

Printre atitea hectare de cultura pirjolite de arsita verii si insetate de apa, in comuna Cosoveni, la intrarea in satul Circea, orice drumet poate observa de departe o oaza de verdeata strajuita de un lot de porumbi inalti cit casa. La marginea culturii, un barbat ajuns la virsta deplinei intelepciuni priveste cu mindrie avutia sa si a pamintului: un lot demonstrativ de porumb intins pe sapte ari.

Constantin Tudoran a fost dintotdeauna un impatimit al pamintului; in tinerete inginer horticultor, acum pensionar la oras si agricultor in timpul liber. Pentru ca n-a putut sa stea mult timp departe de pamint, a luat, intr-un fel de arenda, 3.000 de metri patrati pe care sa-i cultive si sa-i ingrijeasca. A muncit cu drag si acum se mindreste cu o recolta de porumbi de toata frumusetea.

„Pamintul este al unui profesor universitar de la Facultatea de Electrotehnica si mi l-a dat mie in grija. Am infiintat un lot de porumbi si mai am o pepiniera de produs pomi fructiferi altoiti si trandafiri. Uitati-va numai ce am realizat! Am trei hibrizi de porumb pe 5.000 de fire de pe care am sa recoltez peste 7.000 de stiuleti. Si mai am 400 de puieti de corcodus pe care am sa pun altoi de prun si cais si 900 de puieti de trandafir, care vor fi altoiti cu doua-trei soiuri de trandafir“, a spus Constantin Tudoran, plimbindu-se cu mindrie printre culturi, ici culegind o buruiana, colo numarind pentru a nu stiu cita oara stiuletii de porumb.

Munca agricultorului a fost ajutata si de natura, prin izvoarele de apa care se gasesc cam la tot pasul in Circea.

„Daca nu ai apa, nu faci nimic. Aici, oamenii au noroc cu izvoarele. Dar si daca ai apa si nu iti place munca… tot nimic n-ai facut. Uitati-va in jur! Mai vedeti undeva porumbi ca ai mei?“, zice plimbindu-si ochii spre porumbii piperniciti ai vecinului de lot.

Ce aduce apa cind lucrezi cu sapa!

Constantin Tudoran stie ca in Romania se poate face agricultura cu succes, indiferent de ce spun statisticile sau asa-zisii specialisti. Si nu-l poti contrazice cind are in spate zeci de ani de munca a pamintului!

„In primul rind, trebuie sa vrei ca sa poti. Fara pofta de munca nici macar sa nu pleci la drum. Sint patru conditii esentiale ale reusitei: munca, saminta de soi, apa si sapa. Daca nu le ai pe astea, nu poti face nimic. In special daca n-ai apa. Restul se mai poate aranja, dar daca nu te ajuta si natura…“, spune Constantin Tudoran.

Din pacate, in ultimii ani, agricultorul roman nu prea a fost sprijinit de natura, iar arsita pamintului a fost inecata in unele parti de suvoiul apelor, iar in altele de greutatea grindinii. Locurile binecuvintate cu apa din belsug au fost putine, iar cele in care s-a gasit o mina harnica de gospodar, si mai putine.

Dar, cine stie… daca agricultorii isi vor cumpara din timp o noua sapa, poate, la anu’, Dumnezeu va trimite peste culturile romanilor si un val de apa!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS