Un şofer român de TIR a devenit erou în Italia, după ce, duminică, a protejat o fetiţă rănită într-un accident rutier produs pe o autostradă, oprind vehiculul transversal pe carosabil, pentru ca aceasta să nu fie lovită de alte maşini, informează Mediafax.ro citând presa italiană. Ion Purice are 29 de ani, este român de origine şi de trei ani locuieşte şi munceşte în Cuttack, în provincia Rovigo, unde lucrează pentru o companie care transportă produse alimentare. Duminică, în ziua accidentului, el făcea o cursă între Milano şi Veneţia, pe autostrada A4. Românul şi-a oprit TIR-ul transversal pe autostradă, astfel încât să împiedice alte maşini să lovească o fetiţă proiectată pe carosabil din maşina tatălui ei, după un accident.
În prezent, fetiţa, în vârstă de opt ani, este internată la terapie intensivă, la spitalul Papa Ioan al XXIII-lea din Bergamo.