Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu şi reprezentantul său în Consiliul de Administraţie al Realitatea Media S.A., Ion Ilie Cezar, au fost reţinuţi ieri de procurorii Parchetului General sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj, într-un dosar în care urmărirea penală a fost dispusă marţi, informează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Sebastian Ghiţă, managerul Realitatea TV, a depus plângere penală, la începutul lunii, împotriva lui Vîntu, pentru ameninţare şi şantaj. „Din probele administrate până la acest moment procesual, a rezultat că, în perioada martie – aprilie 2011, sub ameninţarea denunţării unilaterale a unui contract de consultanţă şi management, Vântu Sorin Ovidiu a pretins părţii vătămate suma de 150.000 euro. În situaţia neconformării acestei cerinţe, partea vătămată ar fi pierdut sume importante de bani”, a comunicat Ministerul Public, precizând că actele de ameninţare şi constrângere au fost întreprinse atât personal, cât şi prin intermediul lui Ion Ilie Cezar, care la rândul său urma să obţină un folos injust. Anchetatorii susţin că Sorin Ovidiu Vântu ar fi recurs la ameninţări cu moartea la adresa părţii vătămate şi a familiei, de natură a induce acesteia temerea că se pot materializa, fapt ce l-a determinat să-şi ia măsuri de protecţie.
Potrivit www.realitatea.net, care citează surse judiciare, omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu ar fi fost reţinut ca urmare a unui flagrant realizat de Parchetul Înalţii Curţi. Ion Ilie Cezar ar fi fost prins în flagrant, ieri, în timp ce lua 150.000 de euro de la Alexandru Iacobescu, reprezentantul Asesoft în C.A. al Realitatea Media S.A. Sorin Ovidiu Vântu a fost dus aseară în arestul Poliţiei Capitalei, urmând ca astăzi să fie prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

