16.2 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Sintetizarea betacarotenului
depinde de o genă

De multă vreme, părinţii îşi păcălesc copiii să mănânce morcovi spunându-le că aceste legume le vor proteja sănătatea ochilor şi îi vor ajuta să vadă mai bine. Numai că, potrivit specialiştilor, nu toată lumea poate profita de beneficiile aduse de morcovi. Există foarte multe persoane în genomul cărora nu există gena care le-ar ajuta să profite de toate beneficiile nutritive ale morcovilor şi ale altor legume portocalii şi galbene, bogate în betacaroten. Acest lucru înseamnă faptul că respectivele persoane au un deficit de vitamina A, o substanţă care joacă un rol crucial în apărarea împotriva anumitor boli, precum virozele respiratorii şi intestinale, dar care, în egală măsură, îmbunătăţeşte vederea. Cei mai mulţi dintre noi cred că morcovii sunt bogaţi în vitamina A, însă, de fapt, aceste legume conţin betacaroten, una dintre substanţele care ajută la sintetizarea vitaminei A. În cadrul unui experiment, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Newcastle au verificat prezenţa genei care ajută la transformarea betacarotenului în vitamina A la un grup de femei şi au constatat că aproape 30 la sută dintre subiecţi nu aveau această genă sau, mai bine spus, această genă nu funcţiona. Cantitatea de betacaroten sintetizat era redusă cu până la 70 la sută, fapt ce producea o deficienţă de vitamina A. Deşi studiul s-a concentrat pe subiecţi de sex feminin, cercetătorii au precizat că acest „defect“ genetic este prezent şi în cazul bărbaţilor. În urma rezultatelor studiului, oamenii de ştiinţă au recomandat tuturor persoanelor cu deficit de vitamina A să compenseze acest neajuns mâncând o cantitate mai mare de morcovi şi să consume, în plus, şi alte fructe şi legume bogate în betacaroten, ca, de exemplu, caise, nectarine sau broccoli.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS