16.2 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Sex de 570 de milioane de ani

După decenii de cercetări, oamenii de ştiinţă au elucidat un mister vechi de când lumea: cine a făcut prima dată sex pe mapamond. Prima specie de animale ai cărei membri au făcut sex a fost descoperită de curând şi se numeşte Funisia dorothea. Din câte se pare, creaturile datează, probabil, de mai bine de 570 de milioane de ani şi au formă de frânghie. Cercetătorii sunt de părere că au descoperit primele fiinţe de pe pământ care s-au „cuplat“. Fosilele acestor animale au fost găsite din abundenţă în Australia. În opinia oamenilor de ştiinţă, respectivele creaturi erau active sexual, pentru că indivizii de aceeaşi vârstă formau grupuri. În acelaşi timp însă, se pare că pentru Funisia sexul era mai mult funcţional decât social. „Cred că erau mult prea înapoiate pentru a se bucura de actul sexual“, este de părere Mary Droser, profesoară la Universitatea Riverside din California.

Ca şi scoicile, Funisia trăia în grupuri mari. „Este o metodă modernă, ecologică, strategică şi aceste fiinţe o practicau încă de pe la începutul ecosistemului animal de pe pământ“, a adăugat specialista. Cu cât era mai dens grupul, cu atât era mai sigur că ouăle şi sperma se vor „întâlni“ fără nici o problemă. Deocamdată, nu se cunosc informaţii cu privire la dispariţia lor. În opinia cercetătorilor, este posibil ca animalele să fi ajuns să măsoare în jur de 30 de centimetri, astfel au devenit mai flexibile. Odată cu evoluţia însă, ele s-au „emancipat“ şi au început să hoinărească singure, rămânând fără parteneri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS