19.2 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinApariţie editorială

Apariţie editorială

Democraţie în rouge caviar
Editura Fundaţiei Alfa, Cluj, 2007

Ionel Buşe este profesor universitar de filosofie la Universitatea din Craiova, cu doctorate la Bucureşti, dar şi la Bourgogne-Dijon, autor a şase cărţi până la cea pe care o prezint aici. Membru al Uniunii Scriitorilor, filiala Craiova, membru fondator al Societăţii Române de Filosofie şi al Asociaţiei „Amis de Gaston Bachelard“, din Dijon, Ionel Buşe, premiat în 2003 de Filiala USR din Craiova, este preocupat de filosofia şi metodologia imaginarului, calitate în care coordonează studii dedicate imaginarului, editează cărţi şi propune noi interpretări ale ficţio-realităţii, ca să folosim o expresie a autorului prezentă în „Democraţie în rouge caviar“.
Autorul dedică această carte „victimelor totalitarismului şi democraţiei în rouge caviar“. Pentru Ionel Buşe, democraţia astfel botezată este apanajul unei „pături superpuse“ (ca să reluăm expresia lui Eminescu) care dispreţuieşte „vulgul“ din care, vicios la culme, a emanat. Spune autorul în prefaţa cărţii: „Rouge caviar-ul are o structură contradictorie şi kratofagă. Deşi e egalitarist prin ideologie şi revoluţionar de profesie, el este pe deplin conştient de privilegiile puterii. În locul ascezei gardienilor şi a ierarhiei politice a lui Platon, cu toate că neagă orice ierarhie a puterii oculte, Rouge caviar-ul preferă minciuna «cu faţă umană», care nu ţine de partea raţională, ci de cea apetentă a sufletului, pentru că partea apetentă e mai uşor de mistificat. Nu întâmplător, sufletul e mai corupt acolo unde partea raţională e mai slabă“. Cu astfel de premise, cartea lui Ionel Buşe este construită în jurul unor teme care, deşi figurează constant pe agenda naţiunii, sunt tot mai mult supuse atacurilor venite dinspre „kratofagi“ (cei care nu se mai satură de putere, urmaşi ai lui Gargantua şi Pantagruel) şi „găinarii triumfători“ (cu expresia lui Vladimir Jankélévitch). În eseuri excelent construite, Ionel Buşe demitizează şi demistifică autoritatea de tip oriental instalată în ţară după 1990, agresivitatea politică a slugii ajunse stăpân, precum şi acel fenomen al „descurcărelii“ care şi-a pus amprenta pe tot ce se întreprinde aici, la porţile Orientului. Minciuna ca instrument al politicii de stat este analizată de Ionel Buşe în termenii filosofiei lui Socrate şi Gadamer, acolo unde Odiseu (Ulise) şi Ahile sunt incompatibili, deşi azi ei evoluează, după observaţia autorului, în societatea noastră post-totalitară, în aceeaşi „peşteră socială“. Astfel, în timp ce Ahile este sincer şi cinstit, Odiseu este nesincer şi viclean. Ultimul, deşi ştie adevărul, îl ascunde, în timp ce primul îl exprimă fără rezerve.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS