16.7 C
Craiova
duminică, 16 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleibalistele de la SCM-U, eliminate din Cupă

Voleibalistele de la SCM-U, eliminate din Cupă

Echipa de volei feminin SCM-U Craiova a disputat sâmbătă primul meci oficial din noul sezon, în turul inaugural al Cupei României. Jucătoarele pregătite de Daniel Săvoiu și Pușa Dina au întâlnit în deplasare nou-promovata SCM Pitești și au fost învinse cu scorul de 3-0 (25-15, 25-10, 25-11), părăsind astfel încă după primul meci cea de-a doua competiție internă. „A fost un prim meci slab al echipei noastre. Ne-au lipsit și anumite jucătoare, iar acest lucru s-a văzut în teren. Sunt convins că în prima etapă din campionat echipa va arăta altă față“, a concluzionat antrenorul Daniel Săvoiu. Sâmbătă, oltencele vor debuta în campionatul Diviziei A1, urmând să joace acasă cu altă nou promovată, CSU Galați.

Băieții s-au întors cu trofeul din Bulgaria

Dacă voleibalistele de la SCM-U au început deja partidele oficiale, echipa masculină a clubului craiovean a disputat la sfârșitul săptămânii trecute trei amicale în Bulgaria, la Dupnitsa. Campionii României au câștigat turneul din țara vecină, cu victorii pe linie. Vineri au învins bulgarii de la Pirin Razlog, cu scorul de 3-1(25-18, 25-19, 23-25, 25-12), sâmbătă au trecut de altă echipă bulgară, Marek Union-Ivkoni, cu 3-0 (25-17, 25-11, 25-12), iar ieri-dimineață au depășit cu scorul de 3-0 (25-20, 25-13, 25-20 ) pe grecii de la Iraklis Salonic. Sâmbătă, în etapa inaugurală din prima ligă de volei masculin, jucătorii craioveni, antrenați de Dan Pascu, vor înfrunta în deplasare echipa Știința Explorări Baia Mare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS