17.8 C
Craiova
sâmbătă, 26 octombrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalRadu Preda a anunțat că Geoană „este absolut hotărât să candideze” la președinție

Radu Preda a anunțat că Geoană „este absolut hotărât să candideze” la președinție

În 12 iunie 2024, Radu Preda a participat, în calitate de „coordonator pentru regiunea Oltenia – Mișcarea România Renaște!”, la un eveniment din seria de dezbateri „Marea Dezbatere Națională”, care a debutat la Alba Iulia în prezența lui Mircea Geoană, actual secretar adjunct al NATO, conform postării publicate de „România Renaște”.

În cadrul evenimentului de la Craiova, Preda a anunțat că „Mircea Geoană va candida la funcția de președinte al României”: „Domnul Mircea Geoană este absolut hotărât să candideze. Este foarte hotărât să candideze ca independent. Este un lucru la care ține foarte mult”, a declarat Preda, citat de Jurnalul Olteniei.

Radu Cosmin Preda a fost senator PSD de Dolj. Și-a început cariera ca expert parlamentar, în 2003, iar în 2013 a ajuns Director la Regia Autonomă de Transport din Craiova. Înainte de a ajunge senator era Administrator public la Primăria Municipiului Craiova. El a fost un apropiat al Liei Olguța Vasilescu, dar a plecat din PSD înainte de alegerile din 2020 și a candidat la parlament pe listele PMP, partid care nu a intrat în Parlament. G4Media scrie mai multe despre Preda într-un material publicat sâmbătă pe site-ul publicației.

CITEȘTE ȘI: Dolj: Un tânăr de 19 ani a încercat să violeze o fată de 12 după ce a intrat în casă peste ea și mama acesteia

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS