Gabriel Boldici, secundul lui Victor Piţurcă, susţine că naţionala noastră se poate autodepăşi la turneul final, România putând să facă o figură frumoasă în Elveţia şi Austria.
– Care-i atmosfera printre tricolori cu o săptămână înainte de primul meci, cel cu Franţa?
– Bună, normală. Ne îngrijorează acum, după meciul cu Muntenegru, starea de sănătate a lui Goian. La ora aceasta (ieri-dimineaţă – n.r.) nu ştim dacă el va fi apt pentru primul meci. Una peste alta, este linişte…
– Liniştea dinaintea furtunii!
– Am mai spus-o, presiunea puternică este pe capul lor. Tricolorii au o şansă uriaşă la acest turneu final, ei joacă împotriva unor campioni mondiali şi europeni, ca să mă refer doar la naţionalele Italiei şi Franţei. Au fost unele discuţii că România n-ar avea un obiectiv clar pentru acest turneu final… Se subînţelege, toţi vrem ca România să depăşească faza grupelor. Acesta-i obiectivul de plecare. Suntem realişti, dar avem şansa noastră. Jucătorii vor să se autodepăşească, ei pot acum să-şi crească valoarea şi să-şi îmbogăţească şi CV-ul. Este valabil nu numai pentru fotbaliştii din ţară, ci şi pentru cei din afară. Mutu poate ajunge la Real Madrid, ca să dau doar un exemplu.
Alta va fi mobilizarea într-un meci oficial
– Cu alte cuvinte, nu pornim cu şansa a patra!?
– Nici vorbă! Tricolorii vor să facă o figură frumoasă, România să ajungă cât mai sus. Nu sunt doar vorbe, ci aşa îi simt eu, ca antrenor. Este foarte important că am ajuns aici, după opt ani de absenţă. Iar eu cred că, într-adevăr, putem face o figură frumoasă.
– Franţa, ca să mă refer la primul meci al nostru, nu este însă Muntenegru!
– Nu se pune problema aşa. Alta va fi mobilizarea într-un meci oficial. Amicalul cu Muntenegru a fost necesar pentru clarificarea unor probleme. A fost un test bun, cu un rezultat bun, 4-0.
– De ce era încruntat Victor Piţurcă şi ce l-a nemulţumit?
– Păi, în prima repriză, băieţii nu au evoluat extraordinar. Bine, dar şi dacă joci cu Franţa şi conduci, „Piţi“ tot nu este pe deplin mulţumit, tot mai găseşte el ceva! S-a mai supărat şi pentru unele erori de arbitraj ale „actorului“ Al. Tudor, dar nu mai contează aceste amănunte.
L-am cunoscut pe Filipovici în 1975
– V-aţi revăzut, după mulţi ani, cu Filipovici, cel care a eliminat Craiova Maxima din semifinala Cupei UEFA…
– Pe Filipovici l-am cunoscut în 1975, pe când juca la Steaua Roşie Belgrad. În meciul tur, cel de la Craiova (3-1 pentru sârbi, un gol Filipovici), a apărat Purcaru, iar în retur, 1-1 la Belgrad, eu am fost rezerva lui Silviu Lung. Atunci l-am cunoscut pe Zoran. Apoi, destinul ni l-a adus în 1983, pe când juca la Benfica. N-am apărat în cele două partide cu Benfica (0-0 la Lisabona şi 1-1 la Craiova). Returul de pe „Ion Oblemenco“, atunci când Filipovici a marcat golul calificării Benficăi, ne-a produs cea mai mare amărăciune. Nici acum nu putem uita, deşi au trecut 25 de ani de la acea semifinală. Din păcate, de atunci Craiova nu a mai ajuns nici măcar într-o primăvară a cupelor europene.
– Aţi vorbit acum cu Filipovici?
– Nu, el era supărat după meci, iar eu aveam alte probleme. Este schimbat mult faţă de cel din 1983, a încărunţit. Probabil că toţi suntem schimbaţi, e normal.
