15.9 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDaruri pentru copiii cuminţi

Daruri pentru copiii cuminţi

Cu toate că, de obicei, evită să se lase văzut de cei cărora le dăruieşte cadouri, ieri, cei aproximativ 2.000 de elevi ai Colegiului Naţional „Carol I“ au fost vizitaţi încă de dimineaţă de Moş Nicolae. Îmbrăcat în straiele împrumutate de la Moş Crăciun, cu o barbă la fel de albă ca a sa, Moş Nicolae le-a dăruit câte o ciocolată elevilor colegiului.
„Pentru copiii care nu au fost cuminţi am vrut iniţial să transform cadoul în nuieluşe, dar m-am gândit mai bine şi am adus ciocolată“, le-a spus Moşul copiilor şi le-a amintit că a făcut drum lung pentru a-i vizita şi că el s-a născut pe teritoriul care acum este ocupat de Turcia, în urmă cu mai bine de 1.700 de ani.
„Ne-am înscris pe lista de aşteptare şi de evenimente a Moşului de mulţi ani. A venit şi anul trecut, şi anul acesta, pentru că noi şi anul acesta şcolar am muncit foarte mult, elevii CN «Carol I» obţinând rezultate deosebite la învăţătură. Moşul a auzit că suntem una dintre primele zece şcoli din România, deci probabil că ne-a ales pentru că am meritat“, a declarat Dănuţ Mic, directorul CN „Carol I“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS